Accident grav pe o șosea din Iași. O persoană a fost descarcerată. Restricții de circulație

Publicat: 12 10. 2026, 12:22

Autoritățile au impus restricții de circulație pe ambele sensuri de mers în apropierea localității Miclăușeni, din comuna Butea, județul Iași, în urma unui accident produs între o mașină și un tir.

În urma impactului, o persoană a rămas încarcerată.

Șoferul mașinii, găsit inconștient de salvatori

Pompierii militari care s-au deplasat la fața locului au constatat că o persoană era blocată în autoturism. Au reușit, într-un final, să extragă șoferul mașinii dintre fiare.

Victima avea mai multe traumatisme grave și era în stare de semiconștiență. Echipajele medicale au transportat-o la spital, pentru efectuarea investigațiilor de specialitate și pentru a primi în continuare îngrijiri medicale.

Cum s-a desfășurat intervenția

Trei militari care se aflau întâmplător în zonă au intervenit pentru a acorda primul ajutor persoanelor implicate în accident. Ei au fost și cei care au apelat la autorități, pentru ajutoare suplimentare.

„Pentru gestionarea evenimentului, la fața locului au fost direcționate o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și acordare a primului ajutor, o autospecială de intervenție pentru descarcerare și un echipaj de primă intervenție, cu echipajele aferente, precum și un echipaj medical cu medic din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Iași”, a transmis ISU Iași.

Anchetatorii urmează să stabilească care au fost circumstanțele în care s-a produs accidentul.