Accident rutier cu trei maşini în Oradea. O femeie a ajuns la spital

Publicat: 23 09. 2025, 08:19

„În această dimineaţă, pompierii orădeni au intervenit la un accident rutier, produs pe strada Muntele Găina din municipiu, eveniment în care au fost implicate trei persoane aflate în trei autoturisme”, potrivit ISU Bihor.

La faţa locului au intervenit pompierii Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea, cu o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD.

Pompierii paramedici au evaluat victimele şi au acordat primul ajutor calificat unei femei, care a fost ulterior transportată la spital.

De asemenea, echipajul de stingere a asigurat măsurile de prevenire a incendiilor la locul producerii accidentului.