Acuzații explozive în scandalul TAROM: „Dacă TAROM va dispărea, va dispărea din cauza doamnei Oana Gheorghiu, care e obișnuită cu donațiile” / „Oare n-a primit și doamna Gheorghiu vreo donație de undeva?”

Publicat: 21 04. 2026, 19:38
Persoane asteapta sa coboare de la bordul unei aeronave Tarom, dupa ce au fost evacuati din Fasia Gaza, la Baza Aeriana 90 din Otopeni, miercuri, 8 noiembrie 2023. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Tensiunile din jurul companiei TAROM escaladează, după ce liderul sindical Narcis Pascu lansează acuzații extrem de dure la adresa vicepremierului Oana Gheorghiu, căreia îi impută direct sume uriașe pierdute zilnic din cauza declarațiilor sale potrivit cărora „Tarom pierde bani de 10 ani”.

„Din cauza declarației doamnei Gheorghiu, TAROM nu mai incaseaza banii pe care-i încasa zilnic”

„Doamna Gheorghiu, fără să aibă pregătire în aviație, a cauzat niște pierderi financiare enorme companiei Tarom, în ultimele zile, pentru că pasagerii au cerut anularea biletelor.

Din cauza declarației doamnei Gheorghiu, TAROM nu mai incaseaza banii pe care-i încasa zilnic.

Dacă acum 10 zile Tarom încasa in 1.200.000 – 1.300.000 de euro, acum încasează  144.000 de euro pe zi.

Doamna Gheorghiu trebuie să plătească pentru ceea ce face.

Doamna Gheorghiu să-si asume pierderea financiară a Companiei Tarom”, este de părere liderul sindical Narcis Pascu.

„Tarom este un brand național”

De altfel, atât liderul sindical al Tarom, cât și angajați din toate departamentele companiei consideră că declarațiile vicepremierului Oana Gheorghiu au declanșat efecte în lanț.

„Din păcate lucrurile la Tarom au fost foarte mult afectate de declarațiile doamnei Oana Gheorghiu, anume că Tarom trebuie închisă pe 30 aprilie, fără ca doamna Oana Gheorghiu să aibă pregătire în aviație, fără ca doamna Oana Gheorghiu să aibă pregătire în managementul unei companii de aviație și fără ca doamna Oana Gheorghiu să înțeleagă managementul de aviație.

Am explicat societății românești si guvernanților României că Tarom nu este o simplă companie de aviație, nu e o societate comercială ca orice alta, Tarom este un brand național al statului român, o companie aflată în zona societăților critice ale statului romîn, în zona de securitate”, spune Narcis Pascu.

Declarațiile liderului de sindicat merg într-o zonă care ține de însăși securitatea internă și de strategia de apărare a României.

„TAROM nu este o companie oarecare, TAROM este România”

„Dacă noi am dispărea, statul român ar trebui să apeleze la alte societăți comerciale specifice aviației pentru transportul cetățenilor români din zonele de conflict.

Ar trebui să țină cont statul român că noi avem mai multe aeronave de transport pasageri și marfă decât are Armata României!

Ar trebui să țină cont statul român că noi avem steagul tricolor al României pe toate aeronavele noastre.

Guvernanții noștri nu vor să țină cont de acest lucru.

Tarom este România.

Atâta timp cât Tarom există, România există.

Dacă nu avem un simbol , un brand național cum e Tarom, Romania își va pierde însăși identitatea”.

O afirmație a lui József Várady (Wizzair) care amplifică suspiciunile de presiuni externe

Narcis Pascu invocă inclusiv declarații ale lui József Várady, co-fondatorul Wizzair, care ar fi spus în februarie că „va închide compania TAROM cu orice preț” – o afirmație care nu face decât să amplifice suspiciunile privind presiuni externe și interese economice despre care mai mulți angajați ai Tarom ar avea cunoștință.

„Nu pot să nu iau în considerare afirmația din februarie a domnului Várady, care a spus că va închide compania TAROM cu orice preț”, spune acesta.

„Dar oare doamna Gheorghiu din ce zona vine? Nu cumva vine din zona de donații?

Întrebarea mea este oare n-a primit și doamna Gheorghiu o donație de undeva ca să închidă compania Tarom?

Vreau să pun punctul pe i: dacă Tarom va dispărea, va dispărea din cauza doamnei Oana Gheorghiu, care e obișnuită cu donațiile”, spune liderul Sindicatului Tarom.