Agathon: Partenerii sociali au aprobat proiectul privind introducerea alocaţiei în locul trusoului

Reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor au fost consultaţi cu privire la introducerea alocaţiei de 350 de lei în locul trusoului, aceştia susţinând măsura prevăzută în proiectul de OUG pus în dezbatere de Ministerul Muncii, a declarat, marţi, secretarul de stat de la CONPIROM, Dan Matei Agathon.

30 afișări
Imaginea articolului Agathon: Partenerii sociali au aprobat proiectul privind introducerea alocaţiei în locul trusoului

Agathon: Partenerii sociali au aprobat proiectul privind introducerea alocaţiei în locul trusoului (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Agathon a precizat că partenerii sociali sunt de acord cu aprobarea proiectului de act normativ, care uneşte două reglementări referitoare la acelaşi lucru, respectiv alocaţii pentru copii. Banii vor fi acordaţi pentru achiziţionarea primelor lucruri necesare copilului.

Banii pentru acordarea alocaţiei de 350 de lei vor fi alocaţi, de la bugetul de stat, prin primării, a mai spus reprezentantul patronatelor, la Ministerul Muncii.

Mamele ar putea primi pentru fiecare naştere o alocaţie în valoare de 350 de lei, în locul trusoului, potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă.

Iniţiatorii proiectului de act normativ precizează că în prezent sunt reglementate două prestaţii sociale care sunt destinate aceluiaşi scop, respectiv sprijinirea familiilor în care se nasc copii. Cele două prestaţii sunt trusoul şi alocaţia pentru nou-născuţi acordată pentru primii patru copii nou-născuţi vii, potrivit Legii 416/2001 privind venitul minim garantat.

"Ţinând cont de faptul că se realizează cheltuieli administrative duble pentru asigurarea celor două prestaţii, se impune modificarea actelor normative menţionate şi instituirea unei singure alocaţii destinate naşterii copilului. Deoarece este necesară instituirea unei singure alocaţii, care se va acorda tuturor copiilor născuţi, se impune abrogarea articolelor referitoare la alocaţia pentru copiii nou-născuţi din Legea nr.416/2001 şi Normele metodologice de aplicare a Legii nr.416/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1010/2006, precum şi abrogarea Legii nr.482/2006", se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

Alocaţia va fi acordată o singură dată, pentru fiecare copil născut, dacă cererea este depusă în cel mult 12 luni de la naşterea copilului. Alocaţia pentru naşterea copilului se acordă şi în cazul copiilor născuţi morţi sau decedaţi ulterior naşterii.

Vor avea dreptul la alocaţia pentru naşterea copilului atât cetăţenii români, cât şi cetăţenii străini sau apatrizi cu domiciliul sau reşedinţa în România. Cererea pentru obţinerea alocaţiei trebuie să fie înregistrată la primăria comunei, oraşului, municipiului sau, după caz, a sectorului municipiului Bucureşti în care domiciliază mama sau în care a fost înregistrată naşterea copilului.

Dacă naşterea a fost înregistrată în altă ţară, alocaţia pentru naşterea copilului se va acorda doar în cazul celor ai căror părinţi au domiciliul sau reşedinţa în România şi au certificat de naştere eliberat de autorităţile române.

"Se estimează că vor beneficia de alocaţia pentru naşterea copilului un număr de 205.000 de copii. Din datele statistice furnizate de Institutul Naţional de Statistică, aproximativ 65.900 de familii au în întreţinere patru şi mai mulţi copii, iar din datele administrative ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, între alocaţia pentru nou-născuţi şi trusoul pentru nou-născuţi diferenţa de beneficiari este de aproximativ 20.500 copii, prin urmare acordarea alocaţiei pentru naşterea copilului în acelaşi cuantum pentru toţi copiii nu reprezintă efort bugetar suplimentar", se mai arată în nota de fundamentare.

Fondurile necesare plăţilor alocaţiei pentru naşterea copilului vor fi suportate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Prevederile proiectului de OUG se aplică începând cu naşterile survenite în anul 2010. Pentru copiii născuţi până la 31 decembrie 2009, solicitarea sau plata drepturilor de alocaţie pentru copiii nou-născuţi şi trusou pentru nou-născuţi se vor efectua în baza prevederilor legale în vigoare la data naşterii copilului, dar nu mai târziu de 31 octombrie 2010.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici