- Home
- Social
- BUCUREŞTI , (07.09.2019, 15:26)
- Roxana Din
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Facem România Bine
- Ieși pe plus
- Video
Bac 2019. Rezultate finale pentru a doua sesiune, cea din toamnă. Câţi candidaţi au promovat. Nicio medie de 10
Rata finală de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de Bacalaureat 2019, după soluţionarea contestaţiilor, este de 33,4%, procent cu 3,7% mai mare comparativ cu sesiunea de toamnă a anului trecut (29,7%), anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).
714 afișări

Bacalaureatul de toamnă, rezultate finale: 33,4% dintre candidaţi au promovat. Nicio medie de 10
În raport cu rata de promovare generată de primele rezultate (30,8%) se constată o majorare de 2,6%.
Prin urmare, 11.608 candidaţi (cu 890 mai mulţi, comparativ cu prima afişare a rezultatelor) au promovat examenul de Bacalaureat 2019 în această sesiune. Dintre aceştia, 8.647 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 2.934 de candidaţi provin din promoţiile anterioare.
Rata de succes pentru promoţia curentă (2018-2019) a crescut la 36,9% (de la 34,2% înainte de contestaţii), superioară cu peste 3,5% faţă de a doua sesiune a anului trecut (33,1%). În cazul promoţiilor anterioare, procentul candidaţilor promovaţi este de 26% (23,7% înainte de soluţionarea contestaţiilor).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Un doctor dezvăluie de ce nu ar trebui să bei cafeaua imediat cum te trezești
-
Atac cu drone la o instalaţie de apărare din Iran. Ministerul iranian al Apărării: atacul a fost "nereuşit"
-
Ucraina poartă discuţii cu aliaţii pentru a obţine rachete cu rază lungă de acţiune
-
Papa oferă clarificări în privinţa păcatului homosexualiăţii. Ce este considerat moral de învăţătura catolică?
Au fost depuse 12.482 de contestaţii (11.582 în 2018), defalcate astfel: proba E)a) - 3.366, proba E)b) - 95, proba E)c) - 4.769 şi proba E)d) - 4.252.
În cazul a 3.143 de lucrări, notele au fost modificate prin micşorare sau scădere, media de intervenţie asupra notelor fiind de aproximativ 0,49 puncte (în plus sau în minus)
S-au prezentat 34.815 candidaţi din totalul celor 43.528 de candidaţi înscrişi. Din cauza unor fraude sau tentative de fraudă au fost eliminaţi 70 de candidaţi.
Nu s-a înregistrat nicio medie de 10.
A fost aprobat recent, prin ordin de ministru, calendarul examenului naţional de Bacalaureat din anul şcolar 2019-2020.
Potrivit acestui document, prima sesiune se va desfăşura între 9 iunie şi 7 iulie 2020 (evaluarea competenţelor: 9 - 19 iunie, probele scrise: 22 - 25 iunie, afişarea rezultatelor iniţiale: 30 iunie, afişarea rezultatelor finale: 7 iulie), în timp ce sesiunea august - septembrie 2020 este programată în perioada 18 august - 3 septembrie.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





PROSPORT.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe