Bacalaureatul va include şi o probă transdisciplinară, cu întrebări din mai multe materii

Examentul de Bacalaureat va include şi o probă transdisciplinară, cu întrebări din mai multe materii din categoria ştiinţelor naturale, pentru clase de profil real, şi ştiinţelor sociale, pentru profil uman, conform modificărilor decise, luni, de Guvern la proiectul legii educaţiei naţionale.

1221 afișări
Imaginea articolului Bacalaureatul va include şi o probă transdisciplinară, cu întrebări din mai multe materii

Bacalaureatul va include şi o probă transdisciplinară, cu întrebări din mai multe materii (Imagine: Eduard Andrei/Mediafax Foto)

Astfel, proiectul de lege aprobat de Guvern prevede că absolvenţii de clasa a XII-a vor susţine o probă scrisă transdisciplinară la limba şi literatura română şi o limbă de circulaţie internaţională (probă comună pentru elevii de la toate profilurile şi specializările), o probă scrisă la limba şi literatura maternă (probă comună pentru elevii de la toate profilurile şi specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale), precum şi o probă scrisă transdisciplinară, diferenţiată în funcţie de filieră, profil şi specializare, la matematică şi ştiinţele naturii (pentru profilul real), respectiv la ştiinţe socio-umane - istorie, geografie,
economie, sociologie şi psihologie (pentru profilul umanist).

Este stabilită şi o probă de cunoştinţe tehnologice specifice calificării profesionale urmate, la profilurile tehnic, servicii, resurse naturale şi protecţia mediului ori la profilurile militar, teologic, sportiv, artistic şi pedagogic din filiera vocaţională.

Executivul a decis totodată ca din conducerea universităţilor cu predare şi în limba minorităţilor să facă parte şi un reprezentant al cadrelor didactice care predau în acest domeniu.

"Eu consider că o naţiune puternică este o naţiune care îi respectă pe cei din jurul său, care respectă minorităţile şi de aceea am introdus foarte multe lucruri pe care le-am discutat cu partenerii noştri de la UDMR. Din ceea ce am convenit iniţial, nu am scos nimic, ci, dimpotrivă, am introdus anumite ajustări în ceea ce priveşte învăţământul superior şi reprezentativitatea în cadrul universităţilor care au linii de studiu în limba maternă, reprezentativitatea cadrelor didactice în conducerea universităţilor. S-a stabilit faptul că, acolo unde există facultăţi în limbile minorităţilor, unul dintre prorectori va fi propus din rândul acelor facultăţi, tot aşa cum în cazul facultăţilor, unul dintre prodecani va fi propus din linia de studiu în limba minorităţilor", a spus ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, la finalul şedinţei de Guvern.

Guvernul a aprobat, luni, proiectul legii educaţiei naţionale, urmând ca documentul să fie transmis în Parlament spre dezbatere în regim de urgenţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici