Băsescu a contestat la CC modificarea Legii Curţii de Conturi

Preşedintele Traian Băsescu a contestat, vineri, la Curtea Constituţională, proiectul de modificare a Legii de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi, a comunicat pentru MEDIAFAX Biroul de presă al Curţii Constituţionale.

38 afișări
Imaginea articolului Băsescu a contestat la CC modificarea Legii Curţii de Conturi

Băsescu a contestat la CC modificarea Legii Curţii de Conturi (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit sursei citate, contestaţia şefului statului a fost înregistrată, vineri, spre sfârşitul programului, urmând să intre în procedurile obişnuite ale Curţii, pentru a fi discutată.

Şeful statului a cerut, în 2 iulie, reexaminarea legii, însă Parlamentul a respins modificările propuse de preşedinte. Potrivit Constituţiei, singura cale de atac a lui Băsescu rămăsese sesizarea CC.

Modificarea Legii Curţii de Conturi a mai fost contestată la Curtea Constituţională de 60 de parlamentari, însă Curtea a decis, la 1 octombrie, cu unanimitate de voturi, că este constituţională. Deputaţii au reclamat faptul că texte din legea trimisă la promulgare au fost scoase din conţinut sau introduse.

Autorii sesizării reclamau că legea a fost adoptată de cele două Camere ale Parlamentului fără a ţine seama de conţinutul cererii de reexaminare formulată de preşedintele României, întrucât unele texte din legea trimisă la promulgare au fost scoase din conţinutul legii la data reexaminării sale, iar altele "au fost introduse, ca noi, cu toate că nu au făcut obiectul cererii de reexaminare.

Preşedintele Băsescu contestă, în sesizarea de neconstituţionalitate a Legii privind Curtea de Conturi, articolele care permit instituţiei să se organizeze şi să funcţioneze prin regulament intern şi să stabilească amenzi, precum şi pe cele referitoare la pensii, numirea consilierilor şi suspendări.

Şeful statului scrie, în sesizare, că articolul 107 alineatul 4, referitor la dreptul persoanelor care au îndeplinit funcţia de consilier de conturi pe durata unui mandat complet de a beneficia, la data pensionării, de pensie de serviciu, în cuantumul prevăzut de legea pentru magistraţi, este contrar dispoziţiilor articolului 16 alineatul 1 din Constituţie, se arată într-un comunicat al Administraţiei prezidenţiale remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.

El susţine că actul normativ creează "o discriminare pozitivă inacceptabilă", prin aceea că vor beneficia de pensie de serviciu, în cuantumul prevăzut de lege pentru magistraţi, consilierii de conturi care au îndeplinit funcţia pe durata unui mandat complet, respectiv 6 ani, în timp ce magistraţii beneficiază de pensie de serviciu dacă au îndeplinit funcţia timp de 25 de ani.

Băsescu menţionează că alineatul 2 al articolului 12 din legea trimisă spre promulgare, referitor la organizarea activităţii Curţii de Conturi şi valorificarea actelor de control, conţine prevederi contrare dispoziţiilor articolului 73, alineatul 3, din Constituţie.

Şeful statului face referire şi la articolul 96 din legea trimisă spre promulgare, prin care Curtea de Conturi are obligaţia de a cere celor în drept suspendarea din funcţie "a persoanelor acuzate de săvârşirea de fapte cauzatoare de prejudicii importante sau a unor abateri grave cu caracter financiar, constatate în urma controalelor sau a auditurilor efectuate, până la soluţionarea definitivă a cauzelor în care sunt implicate".

Băsescu susţine că prevederea "conţine dispoziţii contrare atât art. 23 alin. 11 din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovăţie ce operează până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, cât şi art. 41 alin. 1 din Constituţie, pentru că restricţionează dreptul la muncă".

Preşedintele susţine că dispoziţiile referitoare la competenţa Curţii de Conturi de a cere suspendarea din funcţie a persoanelor acuzate în urma controalelor sau a auditurilor efectuate contravin principiului economiei de piaţă, recunoscut în articolul 135 din Constituţie, întrucât într-o economie de piaţă deciziile privind conducerea întreprinderilor aparţin exclusiv administraţiei acestora.

Traian Băsescu mai menţionează că articolul 129 din legea trimisă spre promulgare, referitor la stabilirea amenzii printr-un regulament aprobat de plenul Curţii de Conturi, este contrar dispoziţiilor articolului 139, alineatul 1 din Constituţie.

El arată, de asemenea, că articolul 105 alineatul 2 din legea trimisă spre promulgare, ce instituie condiţiile de numire în funcţia de consilier de conturi, este contrar dispoziţiilor articolului 140, alineatul 4 din Constituţie.

El arată că în forma legii trimisă spre promulgare se recunoaşte membrilor Curţii de Conturi statutul de "demnitari de stat" tocmai din cauza numirii pe criterii politice.

"Sintagma «demnitar de stat» nu îşi găseşte corespondentul în legislaţia actuală, articolul 16 alin. 3 din Constituţie referindu-se la funcţii şi demnităţi publice", se mai arată în sesizarea formulată de Traian Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici