Cât mai costă viaţa la două camere în Bucureşti: între 200 şi 350 de euro lunar. Chirie sau rată?

Cea mai ieftină metodă de locuire în Bu­cureşti rămâne chiria, apartamentele cu do­uă camere din oraş fiind acum închiriate la valori începând de la 200-220 de euro lunar, în cartiere precum Berceni sau Colentina, după ce în urmă cu doi ani la aceşti bani nu se putea în­chiria nici măcar o garsonieră, arată datele de pe site-ul imobiliar anuntul.ro.

63 afișări
Imaginea articolului Cât mai costă viaţa la două camere în Bucureşti: între 200 şi 350 de euro lunar. Chirie sau rată?

Cât mai costă viaţa la două camere în Bucureşti: între 200 şi 350 de euro lunar. Chirie sau rată? (Imagine: Mediafax Foto)

Mai scumpă cu aproape 20%, adică 230-250 de euro, este rata lunară la un credit ipo­tecar pe o perioadă de 30 de ani pentru achi­ziţia unui apartament similar, de 50-55 de me­tri pătraţi în aceleaşi cartiere, al cărui preţ este în prezent de 49.000-53.000 de euro. În plus, în acest caz cumpărătorii au nevoie de circa 2.500 de euro pentru a achita avansul minim de 5%.
Cei care vor să "scape" mai repede cu zece ani de grija creditului bancar ar trebui pentru acelaşi apartament să plătească o rată lunară de 288 - 311 euro, valabilă pentru un credit prin Prima Casă pe 20 de ani, potrivit calculatorului de rate al Raiffeisen Bank.

Citeşte mai multe despre preţurile apartamentelor cu două camere pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici