Cel mai vechi Ferrari din lume, găsit în Noua Zeelandă. Este un 166 Inter şi este condus din 1948

Un model 166 Inter, primul din istoria Căluţului Cabrat, este o maşina sport elegantă, cu numărul de serie 007-S, fiind a patra maşină de şosea produsă de Ferrari, când fabricile nu aveau încă doi ani.

Obiceiul de a folosi numerele pare pentru maşinile de curse şi numerele impare pentru maşinile rutiere a dus, de fapt, la această descoperire, deoarece 001 şi 003 s-au pierdut, iar 005 se găseşte în Muzeul Ferrari din Maranello.

Este, de asemenea, unul dintre puţinele rămase dintre cele 37 produse până în 1950, iar povestea sa - mai ales că a ajuns la 18.500 de kilometri distanţă - este una fantastică.

Din cei peste 75 de ani de viaţă, ultimii 30 i-a petrecut la aceiaşi proprietari. Sunt doi pasionaţi americani de Ferrari (deţin şi un 330 GT şi un 330 GTC) care locuiesc în Noua Zeelandă.

Înainte, 166 Inter a fost în mâinile a trei italieni, dintre care al treilea, Pietro Barbetti, a participat la cursa Mille Miglia din 1952, terminând pe locul 20.

Din anul următor, însă, lucrurile se complică, pentru că, în mâinile lui Henry Bartecchi, căpitanul armatei americane, devine victima unui accident. Sunt necesare reparaţii la Carrozzeria Touring din Milano, de unde, în 1954, a făcut turneu în jurul lumii.

Noul proprietar, avocatul Bob McKinsey, ia decizia de a demonta şasiul şi caroseria şi de a le expedia peste ocean cu o navă. Dificultatea restaurării a făcut ca acesta din urmă să ajungă, din păcate, abandonată timp de doi ani pe un câmp şi când, în 1956, Thomas Wiggins, al treilea american care a achiziţionat-o, şi-a dat seama că nu poate fi recuperată, aşa că a decis să păstreze doar partea mecanică.

Au trecut 15 ani înainte ca Wiggins să reuşească să găsească o caroserie potrivită, o caroserie coupé care a fost una dintre cele cinci produse fabricate pentru Ferrari de fabricile Farina.

Totuşi, şi aceasta a avut nevoie de o restaurare atentă. 166 Inter este echipat cu un motor V12 realizat integral din aliaj şi care producea performanţe ridicate pentru vremea lui: 110 CP cu o cilindree de doar 2 litri sau 166 cmc pe cilindru, de unde şi numele.

În 1997, odată ce restaurarea a fost finalizată şi cu ocazia celei de-a 50-a aniversări la Maranello, proprietarul a trimis-o pe bătrâna renovată în Italia, unde a fost unul dintre protagoniştii sărbătorilor şi de atunci a parcurs peste 50.000 de kilometri.

Maşina este folosită în mod regulat, a participat la curse şi nu este nicidecum o „regină a garajului”, deşi are o magazie din lemn unde este ţinută în siguranţă.

„Este cea mai mare dragoste din viaţa mea”, a declarat proprietara Amanda.