Primăria Capitalei vrea să reamenajeze bulevardele Nicolae Bălcescu și Gheorghe Magheru, pe o distanță de aproximativ un kilometru, între Universitate și Piața Romană. Concursul internațional de soluții va fi organizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România (OAR).
„Vrem să redăm strălucirea acestei zone centrale. Cum vom face acest lucru? Printr-un concurs internațional de soluții, singura garanție că vom avea un proiect bun pentru București”, a explicat primarul general Ciprian Ciucu.
Edilul consideră că participarea mai multor firme de proiectare, inclusiv din străinătate, va permite alegerea celei mai bune variante, în locul încredințării proiectului unei singure companii.
„Apoi, cea mai bună soluție de regenerare să fie aleasă de un juriu de specialiști. Vom avea garanția calității”, a adăugat Ciucu.
Primăria Capitalei a lansat miercuri, împreună cu OAR, o consultare publică ale cărei rezultate vor contribui la pregătirea concursului internațional.
Locuitorii pot completa, până pe 21 noiembrie, un chestionar prin care Primăria vrea să afle ce apreciază oamenii la această parte a orașului, ce îi nemulțumește și ce așteptări au.
În paralel, vor fi organizate discuții cu reprezentanți ai firmelor, instituțiilor culturale și administrative din zonă, asociațiilor profesionale și societății civile.
Răspunsurile și propunerile adunate vor fi folosite pentru stabilirea cerințelor pe care trebuie să le respecte proiectele înscrise în concurs.
Potrivit Primăriei Capitalei, bulevardul Magheru este în prezent un culoar de tranzit zgomotos, poluat și neîngrijit. Planurile de reamenajare prevăd mai multe spații verzi și condiții mai bune pentru pietoni și bicicliști.
„Îl vom transforma! Va fi mai verde, mai umbros, cu viață socială, economică și culturală, mai prietenos cu pietonii, cu bicicliștii. Un loc atractiv, în care să ne placă să ne petrecem timpul”, a transmis primarul general.
Ciprian Ciucu susține că reamenajarea ar putea atrage și investiții private, inclusiv pentru consolidarea imobilelor cu risc seismic.
„Atunci când regenerezi urban o zonă, ea devine atractivă economic, ceea ce poate atrage fonduri private pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic din zonă și transformarea lor în restaurante, hoteluri, magazine. Strategia noastră e să creștem valoarea în centrul orașului”, a declarat edilul.
În ceea ce privește traficul, Ciucu mizează pe dezvoltarea infrastructurii rutiere de la periferia Capitalei, care ar urma să preia o parte din circulația ce traversează în prezent centrul orașului.
„Alternativa de transport va fi Șoseaua de centură, Autostrada A0 care va fi finalizată, drumurile radiale”, a explicat Municipalitatea.
Proiectul nu se va limita la bulevardele Magheru și Bălcescu. Primarul general a anunțat că municipalitatea intenționează să organizeze concursuri similare și pentru alte zone importante ale Capitalei.
„Vor urma concursuri de soluții și pentru zona extinsă a Palatului Regal, pentru Calea Victoriei și pentru alte zone din centru, cum ar fi Brezoianu, Academiei, Câmpineanu și multe altele. Pentru că în următorii ani Bucureștiul se va transforma”, a declarat Ciprian Ciucu.