CFR a întocmit primele hărţi de zgomot pentru căile ferate

Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" a întocmit primele hărţi strategice de zgomot pentru căile ferate cu mai mult de 60.000 de treceri de trenuri pe an, informează Ministerul Transporturilor.

97 afișări
Imaginea articolului CFR a întocmit primele hărţi de zgomot pentru căile ferate

CFR a întocmit primele hărţi de zgomot pentru căile ferate (Imagine: Mediafax Foto)

Acestea au fost întocmite în conformitate cu prevederile Directivei Europene nr.2002/49/CE privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental, transpusă prin Hotărârea de Guvern 321/2005 cu modificările şi completările ulterioare, se arată într-un comunicat de joi al Ministerului Transporturilor.

Astfel, Compania Naţională de Căi Ferate a realizat hărţi strategice de zgomot ale indicatorilor Lzsn şi Ln pentru tronsoanele de cale ferată Bucureşti Nord - Chitila şi Saligny - Palas - staţiile de cale ferată Arad, Simeria şi Ploieşti Sud.

Potrivit sursei citate, Lzsn reprezintă indicatorul de zgomot asociat disconfortului general pe o perioada de 24 de ore, iar Ln este indicator de zgomot asociat tulburării somnului din perioada de noapte (între orele 23.00 -7.00).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici