Ciucă: România nu îşi mai permite să ţină dascălii şi elevii departe de şcoală

Este momentul să recunoaştem că astăzi România nu îşi mai poate permite să ţină dascălii şi elevii departe de şcoală, a spus Nicolae Ciucă, înaintea şedinţei de Guvern în care va fi aprobată ordonanţa privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat.

851 afișări
Imaginea articolului Ciucă: România nu îşi mai permite să ţină dascălii şi elevii departe de şcoală

Ciucă: România nu îşi mai permite să ţină dascălii şi elevii departe de şcoală

„Sunt convins că astăzi autorităţile, părinţii, dascălii, suntem datori ca îndeosebi de ziua lor să facem în aşa fel încât să le recunoaştem dreptul la educaţie şi să facem în aşa fel încât să benefieze de tot ceea ce înseamnă dreptul la şcoală. Eu am convingerea că în urma acestor aproape două săptămâni in care ne-am întâlnit cu liderii de sindicat, cu reprezentanţii părinţilor, ai copiilor, am înţeles cu toţii că avem nevoie să recunoaştem rorlul esenţial al educaţiei”, a spus premierul, care a reafirmat disponibilitatea la dialog a autorităţilor.

„Am convocat această şedinţă de Guvern, astăzi de 1 iunie, pentru că am apreciat că este absolut necesar să facem în aşa fel încât să remediaem tot ceea ce s-a întâmplat în aceşti 30 de ani în care s-au acumulat o serie de nedreptăţi şi inechităţi în sistemul educaţional, iar acestea trebuie să fie îndreptate”, a adăugat Ciucă.

Acesta a spus că ordonanţa de urgenţă schimbă radical modul de salarizare în educaţie.

„Întregul personal din sistemul de educaţie, aproximativ 330.000 de oameni, care au zilnic grijă de copiii noştri, vor beneficia de o nouă grilă de salarizare, vor fi primii beneficiari ai noii grile de salarizare. Din perspectiva noastră, este garanţia încrederii că discutăm despre un proces ireversibil, care va fi consolidat prin dialog, prin măsurile care vor fi luate la nivelul Ministerului Educaţiei şi la nivelul Guvernului, astfel încât să asigure derularea întregului proces de reformă din Educaţie”, a afirmat premierul.

Şeful Guvernului este convins că prin decizia de astăzi şi prin întâlnirile pe care le va avea cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie „vom reuşi să redăm speranţa unui viitor mai bun pentru copiii noştri”.

„Este momentul să recunoaştem că astăzi România nu îşi mai poate permite să ţină dascălii şi elevii departe de şcoală. Sunt momente foarte importante pentru copiii din clasa a opta, sunt momente importante pentru tinerii care finalizează liceul şi trebuie să intre în examenul de Bacalaureat, sunt aspecte pe care le avem în vedere, astfel încât să intrăm în normalitate”, a precizat Nicolae Ciucă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici