Codul Muncii, constituţional. CC a respins sesizarea parlamentarilor PNL şi PSD

Curtea Constituţională (CC) a respins sesizarea privind neconstituţionalitatea Codului Muncii, asumat în Parlament de către Guvern, prin care 112 parlamentari PNL şi PSD au criticat, în primul rând, procedura de vot, întrucât au fost prezenţi doar 216 din cei 470 de membri ai Camerelor.

52 afişări
Imaginea articolului Codul Muncii, constituţional. CC a respins sesizarea parlamentarilor PNL şi PSD

Codul Muncii, constituţional. CC a respins sesizarea parlamentarilor PNL şi PSD (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Curtea Constituţională (CC) a dezbătut, miercuri, sesizarea privind neconstituţionalitatea Codului Muncii, asumat în Parlament de către Guvern.

Decizia a fost luată cu majoritatea voturilor judecătorilor Curţii Constituţionale.

Din cei 9 judecători, Iulia Motoc a lipsit de la dezbatere.

Cei 112 parlamentari PNL şi PSD au criticat, în primul rând, procedura de vot, întrucât au fost prezenţi doar 216 din cei 470 de membri ai Camerelor.

Parlamentarii care reclamă asumarea Codului Muncii de către Executiv afirmă, în sesizarea înaintată CC, că "actuala guvernare a uzitat, până la epuizare, de dispoziţiile articolului 114 din Constituţia României, transformând practic procedura angajării răspunderii din excepţie în regulă".

"Astfel, statistic analizând, rezultă că în perioada 2000 - 2004 Guvernul Năstase şi-a angajat răspunderea de trei ori în faţa Parlamentului, iar în perioada 2004 - 2008 guvernarea PNL-PDL şi-a angajat răspunderea de patru ori. Guvernul Boc, în perioada 2008 - 2011, şi-a angajat răspunderea de zece ori, Legea pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 privind Codul muncii reprezentând cea de a unsprezecea asumare de răspundere în faţa Parlamentului", notează parlamentarii în sesizare, obţinută de agenţia MEDIAFAX.

Contestatarii au susţinut că unul dintre motivele invocate cu privire la necesitatea modificării şi completării Legii 53/2003-Codul muncii l-a constituit armonizarea prevederilor Codului muncii cu Directivele Europene.

"Din parcurgerea modificărilor şi completărilor aduse Legii 53/2003, rezultă că Directivele Europene în raport de care au fost armonizate dispoziţiile Codului muncii sunt: Directiva 98/59/CE a Consiliului privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, Directiva 1999/70/CE a Consiliului privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru şi Directiva 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară. Cu privire la acest aspect, de notat este faptul că, exceptând Directiva 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară, toate celelalte Directive au început să îşi producă efectele înainte de anul 2003 (anul intrării în vigoare a Legii 53/2003-Codul muncii), parte din dispoziţiile obligatorii ale acestora fiind incluse în Codul muncii încă de la momentul apariţiei acestuia (2003)", arată documentul citat.

În ceea ce priveşte Directiva 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară, parlamentarii spun că - în conformitate cu dispoziţiile articolului 4, alineatul (2), statele membre UE, după consultarea partenerilor sociali, în conformitate cu legislaţia naţională, cu practicile şi convenţiile colective, trebuie să revizuiască orice restricţie sau interdicţie privind utilizarea muncii temporare, pentru a verifica dacă acestea sunt justificate de motivele cuprinse în Directivă, până la data de 5 decembrie 2011.

Având în vedere că nu erau stabilite, în mod imperativ, termenele de implementare sau corelare în legislaţia internă, parlamentarii care au reclamat Codul Muncii la CC apreciază că nu este justificată de niciun fel urgenţa modificării şi completării Legii 53/2003, astfel încât să legitimeze, din punct de vedere constituţional, asumarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului pentru acest act normativ.

Mai mult, parlamentarii opoziţiei au susţinut că, prin exercitarea de către Guvern a unei competenţe, cu nerespectarea cadrului constituţional care o circumstanţiază, s-a încălcat competenţa Parlamentului de unică autoritate legiuitoare.

"Ca si principiul supremaţiei Constituţiei, principiul legalităţii reprezintă un principiu esenţial al statului de drept, preeminenţa legii asigurând ordinea de drept într-un stat democratic", au mai spus ei în sesizarea către CC.

Totodată, în actul citat se consemnează faptul că actul normativ a fost elaborat şi adoptat cu încălcarea rolului consultativ al Consiliului Economic şi Social, deoarece în expunerea de motive a Legii pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 - Codul Muncii nu este realizată nicio menţiune cu privire la avizul CES.

"Este unanim recunoscut faptul că, deşi avizul este consultativ în conţinutul său, solicitarea avizului şi existenţa lui sunt obligatorii. Or, în cazul de faţă, Guvernul nu a obţinut avizul, ci doar un răspuns formal prin care se învedera că, la termenul solicitat, Consiliul Economic şi Social nu s-a putut întruni legal. În sensul celor învederate s-a pronunţat şi literatura de specialitate: «Deşi avizul CES este consultativ, legea prevede că avizul va însoţi proiectul actului normativ până la adoptare, ceea ce oferă suficiente garanţii ca propunerile pertinente ale acestui organism să fie luate în cele din urmă în considerare»", mai notează actul citat.

Conform articolului 141 din Constituţie, "Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare".

Astfel, arată semnatarii sesizării, s-a încălcat articolul 1, alieantul 5, din legea fundamentală, care prevede că, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă a Codului Muncii, semnatarii arată că, prin ansamblul de măsuri impuse prin actul normativ dedus justiţiei constituţionale ce determină diminuarea protecţiei asigurate salariaţilor, statul român se dezice de răspunderea ce îi revine în calitatea sa de stat social privind asigurarea unui anumit nivel de protecţie al cetăţenilor persoane încadrate în muncă, în raport de angajatorii acestora, care deţin o poziţie privilegiată, dominantă din punct de vedere economic.

Prin modificările Legii 53/2003-Codul muncii se glisează de la exercitarea rolului constituţional al statului în materia raporturilor de muncă (rol ce vizează caracterul social, protecţia socială, dreptul la muncă, asigurarea unui nivel de trai decent) spre neexercitarea acestui rol.

În acest sens, arată parlamentarii, se impun a fi învederate următoarele norme instituite prin actul normativ încălcat: se instituie forma scrisă a contractului individual de muncă ca o condiţie ad validitatem cerută la încheierea unui raport de muncă (art. 16 alin. 1 din Codul muncii astfel cum a fost modificat de Legea supusă analizei constituţionale) - este de natură să limiteze posibilitatea salariaţilor de a proba existenţa raportului de muncă, cu consecinţa limitării posibilităţii acestora de a beneficia de regimul de protecţie instituit de legislaţia muncii (de exemplu: în lipsa formei scrise a contractului individual de muncă salariatul este lipsit de posibilitatea de a solicita instanţei de judecată să constate existenţa unui raport de muncă şi să îi acorde posibilitatea de a beneficia de protecţie împotriva denunţării unilaterale a acestui contract in afara cazurilor reglementate de legislaţia muncii, de un număr minim obligatoriu de zile de concediu de odihna, de un salariu ce nu poate fi mai redus decât salariul minim pe economie).

Totodată, arată ei, se majorează durata maximă a perioadei de probă, la sfârşitul sau pe parcursul căreia angajatorul are posibilitatea de a dispune încetarea contractului individual de muncă printr-o notificare scrisă, fără motivare (art. 31 alin. 1 din Codul muncii astfel cum a fost modificat de Legea pentru modificarea şi completarea Codului muncii).

"Se acordă angajatorului dreptul de a stabili singur în mod discreţionar norma de muncă pentru salariaţi, fiind eliminată cerinţa existenţei acordului sindicatului ori a reprezentanţilor salariaţilor (art. 129 din Codul muncii în forma sa modificată de legea supusă analizei). Practic, angajatorul are posibilitatea de a realiza o exploatare abuzivă a forţei de muncă, în scopul maximizării profitului, fără vreo condiţionare privitoare la protecţia socială a muncii", mai spun semnatarii sesizării.

Parlamentarii indică faptul că se acordă angajatorului posibilitatea de a respinge cererea salariaţilor de acordare a unor concedii fără plată pentru formare profesională fără a mai fi necesar acordul sindicatului ori al reprezentanţilor salariaţilor (art. 152 alin. 2 din Codul muncii astfel cum a fost modificat prin legea supusă analizei constituţionale), precum şi că se permite angajatorului să dispună reducerea programului de lucru cu reducerea corespunzătoare a salariului, fără a fi necesar acordul organizaţiei sindicale ori al reprezentanţilor salariaţilor, ci doar consultarea pur formală a acestora (art. 52 alin. 1 lit. d din Codul muncii în forma sa modificată de legea analizată).

Potrivit actului citat, în expunerea de motive se susţine că actul normativ îşi propune "în principal flexibilizarea relaţiilor de muncă, dinamizarea pieţei muncii şi armonizarea prevederilor Codului muncii cu Directivele Europene" şi că el "vizează să instituie relaţii de muncă mai flexibile, care să asigure crearea condiţiilor pentru dezvoltarea mediului de afaceri, concomitent cu asigurarea nivelului de protecţie al salariaţilor".

În sesizarea transmisă CC, parlamentarii spun că, în pofida unor prevederi cerute de către reprezentanţi ai mediului de afaceri, "este îndoielnic dacă aparenta şi scontata flexibilizare şi dinamizare a pieţei muncii nu va fi urmată, în realitate, şi de o instabilitate, atât pe piaţa muncii cât, mai ales, înăuntrul societăţilor comerciale, al instituţiilor, precum şi de o atitudine de descurajare şi de panică pentru salariaţi, cu efecte negative asupra randamentului şi productivităţii".

"În aceste condiţii, obligaţia statului de a adopta o serie de măsuri de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor săi condiţiile necesare pentru un nivel de trai decent nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită. Admitem faptul ca acest principiu nu exclude de plano posibilitatea statului de a opera schimbări legislative, însă valabilitatea acestui demers este condiţionată de menţinerea unei balanţe rezonabile între încrederea cetăţenilor în cadrul normativ existent şi interesele pentru a căror satisfacere operează modificarea acestuia", spun politicienii, care conchid că prevederile Legii de modificare a Codului muncii apar ca fiind neconstituţionale prin încălcarea dispoziţiilor articolului 1 alin. (3) din Constituţie.

Potrivit articolului citat, România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989 şi sunt garantate.

Totodată, semnatarii susţin că sunt încălcate articolele constituţionale referitoare la muncă şi protecţia socială a muncii (art. 41), nivelul de trai (art. 47), dar şi cel privind crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii (art. 135 alin. 2, lit. f).

Pe de altă parte, textele modificate din Codul Muncii "sunt de natură să aducă grave atingeri principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, semnatarii indicând o serie de posibile încălcări constituţionale.

"Art. 72 alin. (5) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 - Codul Muncii: «Prevederile art. 68-712 nu se aplică salariaţilor din instituţiile publice şi autorităţile publice». Art. 95 alin. (2) din Codul muncii astfel cum a fost modificat: «Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune nu poate fi inferior celui pe care îl primeşte salariatul utilizatorului, care prestează aceeaşi muncă sau una similară cu cea a salariatului temporar». Art. 229 din Codul muncii astfel cum a fost modificat prin legea supusă analizei: «Pe toată durata exercitării mandatului reprezentanţii salariaţilor nu pot fi concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesională sau pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţi»", se arată în actul citat.

Articolul 16, alin. (1), din Constituţie prevede: "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".

Dispoziţiile art. 72 alin. (5) din Codul muncii, aşa cum a fost modificat, elimină obligaţia angajatorului de a respecta în cazul salariaţilor din instituţiile publice şi autorităţile publice procedura specială stabilită de "Capitolul V - Încetarea contractului individual de muncă", "Secţiunea a 5-a - Concedierea colectivă. Informarea, consultarea salariaţilor si procedura concedierilor colective", mai arată sursa citată.

"Or această procedură este de natură să asigure protecţia salariaţilor concediaţi colectiv obligând angajatorul să identifice măsuri alternative concedierii, să se consulte şi să informeze sindicatele/reprezentanţii salariaţilor, dar şi autorităţile de specialitate (inspectoratul teritorial de muncă şi agenţia pentru ocuparea şi formarea profesională), să respecte o serie de termene ce împiedică o aplicare intempestivă a măsurii concedierii colective, pe cale de consecinţă, inaplicabilitatea acestei proceduri în cazul salariaţilor din instituţiile publice şi autorităţile publice este de natură să afecteze regimul de protecţie specific dreptului muncii, dar şi să creeze o discriminare intre salariaţi pe criteriul «capitalului» utilizat de către angajator (privat versus public)", argumentează autorii sesizării.

Sesizarea consemnează faptul că se restrâng măsurile de protecţie împotriva concedierilor a reprezentanţilor salariaţilor/ liderilor sindicali, în sensul că sunt eliminate interdicţiile de concediere a acestora pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului şi pentru necorespundere profesională (art. 223 si art. 229 din Codul muncii astfel cum au fost modificate).

Dacă liderilor sindicali (conform dispoziţiilor art. 10 alin. 1 din Codul Muncii) în timpul mandatului şi în termen de doi ani de la încetarea mandatului nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizaţiei sindicale, reprezentanţii salariaţilor, pe durata exercitării mandatului acestora, pot fi concediaţi, indiferent de motive, cu excepţia motivelor care ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţi.

Sesizarea mai notează că, impunându-se prin art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003-Codul muncii ca termen maxim de încheiere a contractelor colective de muncă 31 decembrie 2011 (pentru contractele ce vor fi încheiate începând cu data intrării în vigoare a acestei legi şi până la 31 decembrie 2011), se limitează dreptul la negocieri colective.

Parlamentarii opoziţiei afirmă că, în virtutea prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală, "dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care România este parte".

Concret, arată parlamentarii, prevederile Legii pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003-Codul Muncii contravin: dispoziţiilor art. 7, 22, 23 pct. 1 şi 25 pct. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

"Art. 7: Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecţie a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta declaraţie şi împotriva oricăror provocări la o asemenea discriminare; Art. 22: Orice persoană, în calitatea sa de membru al societăţii, are dreptul la securitate socială; ea este îndreptăţită ca prin efortul naţional şi colaborarea internaţională, ţinându-se seama de organizarea şi resursele fiecărei ţări, obţină realizarea drepturilor economice, sociale şi culturale indispensabile pentru demnitatea sa şi libera dezvoltare a personalităţii sale; Art. 23 pct. 1: Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotirea împotriva şomajului; Art. 25 pct. 1: Orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa sa", mai notează ei.

În susţinerea criticii privind modul în care şi-a asumat răspunderea Guvernul pe Codul Muncii, parlamentarii indică articolul 36 din Regulamentul şedintelor comune ale Camerei Deputatilor şi Senatului, care stabileşte în mod imperativ modalitatea de efectuare a votului prin bile.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici