Constanţa: Trei pescari s-au răsturnat cu barca pe mare

Un bărbat a ajuns în comă la Spitalul Judeţean Constanţa, duminică, după ce barca cu care ieşise pe mare împreună cu alţi doi colegi pescari s-a răsturnat, cei trei fiind recuperaţi de către poliţiştii de frontieră.

32 afișări
Imaginea articolului Constanţa: Trei pescari s-au răsturnat cu barca pe mare

Constanţa: Trei pescari s-au răsturnat cu barca pe mare

Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Constanţa, agent Marius Niculescu, duminică dimineaţă, la ora 10.15, prin serviciul de urgenţă 112 a fost anunţat că trei pescari s-au răsturnat cu barca în larg din cauza valurilor mari.

Incidentul s-a produs la aproximativ două-trei mile travers de intrarea în staţiunea Mamaia, în zona cunoscută de localnici ca "Pescărie" şi a fost văzut de alţi pescari aflaţi pe mare pentru a-şi recupera plasale.

La locul incidentului au plecat două şalupe de intervenţie ale Grupului de Nave Constanţa din Inspectoratul Poliţiei de Frontieră Constanţa, dar până când au ajuns acestea la faţa locului două dintre victime au fost recuperate de către pescarii din zonă şi duse la ţărm, fără a fi necesară spitalizarea lor. Poliţiştii de frontieră au reuşit să-l găsească şi pe cel de-al treilea pescar, care se afla însă în stare foarte gravă, fiind dus în comă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Florian Stoian, a declarat că bărbatul a ajuns la unitatea medicală în stop cardio-respirator, a fost resuscitat şi apoi internat la secţia de terapie intensivă, medicii fiind rezervaţi cu privire la şansele sale de supravieţuire.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici