Copii din medii defavorizate primesc vouchere pentru rechizite şi îmbrăcăminte. Câţi beneficiază de pe urma ajutorului

  • În această toamnă, aproximativ 160.000 de copii din medii defavorizate, care deţineau carduri, au primit sprijinul de 500 de lei pentru rechizite şi îmbrăcăminte.
  • Au fost emise alte peste 200.000 carduri pentru noi beneficiari, acestea urmând a fi livrate inspectoratelor şcolare judeţene.
524 afișări
Imaginea articolului Copii din medii defavorizate primesc vouchere pentru rechizite şi îmbrăcăminte. Câţi beneficiază de pe urma ajutorului

Copii din medii defavorizate primesc vouchere pentru rechizite şi îmbrăcăminte. Câţi beneficiază de pe urma ajutorului

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene spune că în septembrie a virat sumele reprezentând ajutorul pentru îmbrăcăminte şi rechizite pentru 97.888 de beneficiari, preşcolari şi elevi din familii defavorizate, iar marţi 22 noiembrie au fost încărcate restul cardurilor existente.

Beneficiază de sprijinul în valoare de 500 de lei copiii din învăţământul de stat preşcolar, cu condiţia ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei), precum şi elevii din învăţământul de stat primar şi gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară (1.275 lei).

Anul acesta, prin Schema naţionale de sprijin pentru elevii cei mai defavorizaţi prevăzută de OUG nr. 133/2020 vor primi ajutor pentru rechizite şi îmbrăcăminte 405.000 preşcolari şi elevi, faţă de 245.000 beneficiari în anul şcolar precedent.

Pentru copiii deveniţi eligibili anul acesta au fost emise deja peste 200.000 de carduri, care vor fi livrate în perioada următoare către inspectoratele şcolare judeţene.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional pot fi utilizate numai la unităţile cu care emitenţii cardurilor au contracte de afiliere.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici