DNA: Dan Diaconescu s-a autovictimizat permanent, OTV a dus campanie furibundă împotriva procurorului

Dan Diaconescu a făcut în permanenţă declaraţii mincinoase şi calomnioase referitoare la procurori, iar pe postul OTV a dus o campanie furibundă la adresa anchetatorului Gheorghe Bocşan, arată procurorii anticorupţie în rechizitoriu.

72 afișări
Imaginea articolului DNA: Dan Diaconescu s-a autovictimizat permanent, OTV a dus campanie furibundă împotriva procurorului

DNA: Dan Diaconescu s-a autovictimizat permanent, OTV a dus campanie furibundă împotriva procurorului (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Patronul postului OTV, Dan Diaconescu, Doru Pârv şi Ghezea Mitruş au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, pentru şantajarea primarului comunei arădene Zărand, Ion Moţ, precum şi a omului de afaceri Paul Petru Ţârdea.

În rechizitoriul - obţinut de MEDIAFAX - se arată la capitolul despre "Conduita judiciară" că Diaconescu şi postul de televiziune OTV au denigrat sistematic procurorul de caz, instituţia de anchetă, printr-o serie de afirmaţii presupus mincinoase ale patronului.

Totodată, Diaconescu "a dovedit rea-credinţă şi abuz al drepturilor procesuale în cadrul procedurii de prezentarea a materialului de urmărire penală în cauză, situaţie care a condus la imposibilitatea finalizării acestei proceduri din culpa procesuală exclusivă a acestuia".

Procurorii notează că timp de aproape patruzeci de zile, Diaconescu şi-a studiat dosarul, la DNA, câte două ore zilnic. Anchetatorii i-au atras atenţia că tergiversează prin studierea lentă a dosarului de 4.366 de file, dar chiar şi după ce i s-a prelungit de trei ori termenul limită de studiere a materialului de urmărire penală, Diaconescu a avut aceeaşi atitudine, citind câte douăzeci de file, timp de două ore pe zi.

La capitolul "Conduită extrajudiciară" procurorii arată că "începând cu data reţinerii sale şi până în prezent inculpatul Dan Diaconescu a făcut nenumărate declaraţii mincinoase despre ancheta la care este supus, în special prin intermediul propriului post de televiziune, OTV, dar şi prin intermediul postului de telviziune Realitatea TV", peste 90 la sută din afirmaţiile acestuia despre ancheta DNA în cazul său fiind mincinoase.

DNA mai consemnează că Diaconescu a încercat în permanenţă să politizeze contextul realizării anchetei, "făcând afirmaţii mincinoase" referitoare la faptul că prezenta anchetă ar fi fost comandată de diverse personalităţi politice, prin aceste declaraţii nefăcând altceva decât să "calomnieze respectivele persoane, precum şi pe procurorul de caz".

Prin rechizitoriul trimis Judecătoriei Sectorului 1, care va judeca dosarul, procurorii dezmint o serie de afirmaţii ale lui Diaconescu, precum aceea că el nu ar avea voie să discute despre dosarul său în presă, DNA precizând că în realitatea era vorba de interdicţia impusă acuzatului de a lua legătura cu alţi inculpaţi sau martori din acest dosar.

"Din momentul reţinerii şi apoi a arestării inculpatului Dan Diaconescu, postul de televiziune OTV a organizat o campanie furibundă împotriva procurorului de caz (procurorul Gheorghe Bocşan - n.r.) şi a DNA, plină de insulte, calomnii şi afirmaţii iresponsabile", conchid anchetatorii în documentul citat.

Ancheta în acest dosar a costat statul 100.000 de lei, această sumă urmând a fi recuperată de la inculpaţii din dosar, în eventualitatea în care aceştia vor fi condamnaţi definitiv.

În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, în perioada mai-septembrie 2009, Dan Diaconescu l-a ameninţat în mod repetat, atât în mod direct, în cadrul emisiunii "Dan Diaconescu Direct" din 21 iulie 2009, difuzată de postul de televiziune OTV, cât şi indirect, prin intermediul lui Doru Pârv, pe primarul unei comune din judeţul Arad, pentru a-l determina să le dea suma totală de 200.000 euro.

"Ameninţarea a constat în dezvăluirea, la postul de televiziune OTV, a unor fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru primar, cum ar fi invocarea faptului că ar fi corupt, că ar fi săvârşit tranzacţii ilicite cu terenuri agricole aparţinând cetăţenilor comunei, păgubindu-i pe aceştia, că are o avere importantă obţinută ilicit şi că face trafic de influenţă pe lângă unii miniştri", se arată într-un comunicat de luni al DNA.

Primarul arădea, sub presiunea acestor ameninţări, i-a dat lui Doru Pârv suma de 30.000 euro şi 42.000 lei, "scopul fiind ca banii să ajungă, în final, la Dan Diaconescu".

De asemenea, în cursul lunii aprilie 2005, Dan Diaconescu l-a ameninţat de mai multe ori, atât în mod direct, în cadrul emisiunii "Dan Diaconescu Direct" din seara zilei de 20 aprilie 2005, cât şi indirect, prin intermediul lui Ghezea Mitruş, realizatorul emisiunii "Semnal de alarmă" difuzată pe acelaşi post de televiziune, pe omul de afaceri Paul Petru Ţârdea, pentru a-l determina să-i dea suma totală de 100.000 euro, din care a primit efectiv 4.500 de euro.

"Ameninţarea a constat în difuzarea, pe postul de televiziune OTV, a unor fapte reale sau imaginare compromiţătoare pentru persoana şantajată, cum ar fi date despre trecutul infracţional al acesteia şi afirmaţii legate de fraudarea jocului televizat Eurotombola, organizat de societatea comercială condusă de respectivul om de afaceri, joc difuzat de un post de televiziune concurent", potrivit procurorilor DNA.

Pentru recuperarea sumelor obţinute prin şantaj a fost instituit sechestru asigurător asupra unui imobil din municipiul Arad al lui Doru Pârv, până la concurenţa sumei 30.000 de euro si 42.000 de lei.

Dan Diaconescu şi Doru Pârv au fost arestaţi preventiv în 23 iunie. Patronul postului OTV a fost eliberat din arest în 25 iunie, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti, care a înlocuit măsura arestării preventive cu interdicţia de a părăsi ţara. Ulterior, măsura respectivă a fost prelungită succesiv de procurori, fiind valabilă până la data de 21 noiembrie 2010.

Doru Pârv a fost eliberat din arest în 4 august, Tribunalul Bucureşti admiţând atunci cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de acesta. Instanţa a dispus în cazul lui Pârv interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu, măsură valabilă şi în prezent.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici