Două poliţiste au prins un hoţ în timp ce se aflau pe drum către concursul pentru corpul de ofiţeri

Două poliţiste din Capitală au prins un hoţ, în timp ce se aflau în drum spre concursul de trecere a agenţilor de poliţie în corpul ofiţerilor, în calitate de supraveghetori, potrivit paginii de Facebook a Poliţiei Române.

4081 afișări
Imaginea articolului Două poliţiste au prins un hoţ în timp ce se aflau pe drum către concursul pentru corpul de ofiţeri

Două poliţiste au prins un hoţ în timp ce se aflau pe drum către concursul pentru corpul de ofiţeri

„Două poliţiste din cadrul unei structuri neoperative din Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în timp ce se aflau în drum spre concursul de trecere a agenţilor de poliţie în corpul ofiţerilor, în calitate de supraveghetori, au fost sesizate, de un cetăţean, că un bărbat a furat un telefon mobil de la doi bătrâni, aflaţi într-o staţie de autobuz din Capitală”, arată sursa citată.

În acel moment, una dintre poliţiste, Larisa, a coborât din maşină, alergând după bărbat, în timp ce colega ei, Cristina, îl urmărea cu maşina.

„A alergat 15 minute după el, iar după mai multe somaţii din partea colegelor, cel în cauză a încetinit”, conform Poliţiei Române.

Poliţistele l-au imobilizat, timp în care un martor a apelat numărul unic 112.

„În şase minute a sosit un echipaj de poliţie de la Secţia 20, care l-a preluat pe bărbat. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru infracţiunea de furt”, conform sursei menţionate.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici