Video Dramele refugiaţilor, văzute de poliţiştii de frontieră români care i-au salvat de la înec - FOTO, VIDEO

Poliţiştii de frontieră de pe nava amiral “Ştefan cel Mare”, întorşi recent dintr-o misiune de salvare, au făcut sâmbătă un exerciţiu demonstrativ în Marea Neagră, de salvare a migranţilor ilegali, în timpul căruia au vorbit despre dramele refugiaţilor.

2322 afişări

Nava maritimă de patrulare şi intervenţie "Ştefan cel Mare", a Gărzii de Coastă, a plecat sâmbătă dimineaţă din portul Constanţa în largul Mării Negre pentru un exerciţiu demonstrativ în privinţa salvării migranţilor ilegali. La bordul ei s-au aflat 12 dintre cei 39 de membri ai echipajului, recent întorşi dintr-o misiune de salvare în Marea Egee.

Nava amiral a Poliţiei de Frontieră a participat, în primele şase luni ale acestui an, la două misiuni internaţionale, în Grecia şi Italia. Poliţiştii de frontieră români au salvat şi transferat la bordul navei 1.103 de persoane, printre care peste 300 de femei şi copii ce se aflau în pericol de înec.

"Atunci când sunt pe teritoriul apelor greceşti pot solicita ajutor. De obicei sunt şi copii, cu vârste de până la doi ani, şi femei, unele gravide, care solicită ajutor medical", a declarat comisarul Cătălin Paraschiv, comandantul navei.

Românii povestesc despre drumul lung şi primejdiile trecute de oamenii care fug de războaie ori din calea sărăciei şi pe care ei au reuşit să-i salveze.

"În Italia, la operaţiunea comună Triton, erau ambarcaţiuni chiar şi de 10-15 metri lungime în care erau până la 130 de persoane. Veneau fără veste de salvare. (...) Am avut un caz în care într-o ambarcaţiune s-a găsit o persoană decedată. S-a dezumflat un compartiment gonflabil şi imigranţii au intrat în panică. S-au călcat în picioare. În acest timp, bidoanele cu benzină s-au răsturnat şi femeia a fost prinsă jos şi efectiv sufocată cu benzină", explică comandantul.

"Erau foarte speriaţi şi încercau să se agaţe de orice. Să sară pe navă, se agăţau, riscau foarte mult să cadă şi în apă", adaugă Daniel Forţu, membru al echipajului român.

Ultima misiune, înainte de întoarcerea acasă, s-a desfăşurat în data de 15 iulie, când poliţiştii au detectat pe radare o ambarcaţiune, supraîncărcată cu persoane, care se deplasa cu viteză spre apele teritoriale greceşti. Imediat s-a declanşat operaţiunea de salvare, fiind transportate pe nava românească 47 de persoane.

"Ambarcaţiuni gonflabile de 10-12 metri, în care erau aproximativ 150 de oameni în fiecare. Eu nu am crezut că pot exista ambarcaţiuni atât de nesigure până să văd una, mai ales una suprapopulată care nu avea pic de rigiditate şi pic de siguranţă. Era de neconceput până am văzut. Este şocant tot în momentul în care eşti confruntat cu un asemenea eveniment. Când i-am găsit, ei nu ştiau dacă peste o oră sau peste două mai trăiesc în ambarcaţiunile alea", spune Valentin Nicu, ofiţer de comunicaţii pe navă.

Poliţiştii de frontieră de pe nava amiral "Ştefan cel Mare" susţin că misiunile se măsoară şi în lecţii învăţate de la refugiaţii salvaţi.

"Am învăţat de la ei că trebuie să ştii să preţuieşti. Să ştii să preţuieşti la fiecare nivel la care te afli. Oamenii aia tot mai găsesc ceva pentru care să zâmbească, ceva pentru care să li se luminează privirea", completează Valentin Nicu.

"Noi i-am salvat ca oameni, nu că sunt migranţi sau că sunt în alt fel. Poate să fie şi copilul tău într-o situaţie de genul asta, nu ştii cum te întoarce viaţa", declară Ionuţ Gheorghe, inspector principal pe navă.

Aproape 3.000 de imigranţi s-au înecat în Marea Mediterană în cursul anului 2016, iar alţi 250.000 au reuşit să ajungă în Europa, estimează Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM).

"Am mai înregistrat 3.000 de morţi în Mediterană până în septembrie 2014 şi octombrie 2015. Este alarmant că anul acesta s-a ajuns la acest bilanţ până în iulie", a declarat Joel Millman, purtătorul de cuvânt al OIM, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Majoritatea naufragiilor s-au produs în sudul Mării Mediterană, în timp ce imigranţii încercau să ajungă în Europa din nordul Africii.

Aproximativ 250.000 de imigranţi au ajuns în Europa anul acesta, dintre care circa 85.000 în Italia, precizează OIM.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici