Dumitru Iliescu: SRI s-a implicat în construirea unor dosare, printre care dosarul Belina/ Manda: A arătat o corespondenţă cu cineva din presă, între 20-28 august

Fostul şef al SPP Dumitru Iliescu a declarat, după ce a fost audiat, miercuri, în Comisia SRI, că Serviciul Român de Informaţii a fost implicat în construirea mai multor dosare penale, Iliescu menţionând dosarul Belina, dosarele lui Cătălin Voicu, Dan Voiculescu, Olguţa Vasilescu şi Toni Greblă.

904 afișări
Imaginea articolului Dumitru Iliescu: SRI s-a implicat în construirea unor dosare, printre care dosarul Belina/ Manda: A arătat o corespondenţă cu cineva din presă, între 20-28 august

Dumitru Iliescu: SRI s-a implicat în construirea unor dosare, printre care dosarul Belina

”Am făcut referire la modul în care s-au întocmit unele dosare penale şi aici am abordat dosarul domnului Voicu, domnului Voiculescu, doamnei Olguţa Vasilescu,, domnului Grebă şi dosarul Belina, având în vedere datele pe care le-am avut înainte de a se face publice elementele din dosarul Belina”, a declarat Dumitru Iliescu, după cea de-a doua sa audiere.

Fostul şef al SPP Dumitru Iliescu a declarat, după ce a fost audiat, miercuri, în Comisia SRI, că Serviciul Român de Informaţii a fost implicat în construirea mai multor dosare penale, Iliescu menţionând dosarul Belina, dosarele lui Cătălin Voicu, Dan Voiculescu, Olguţa Vasilescu şi Toni Greblă.

Generalul Iliescu susţine că SRI a fost implicat în elaborarea tuturor acestor dosare. ”Elementul comun al acestor dosare este implicarea SRI în construirea lor. Au fost vizate persoane care erau incomode, se căuta căi de a fi scoase din zona de decizie politică, administrativă”, a afirmat Dumitru Iliescu.

Întrebat dacă actuala conducere a Serviciului s-a implicat în dosarul Belina, Iliescu a răspuns: ”Nu actuala conducere, nu am avut asemenea elemente. Au fost elemente însă că anumite persoane din SRI s-ar fi implicat în această chestiune”.

Dumitru Iliescu a spus că a indicat comisiei ”persoanele vizate” în dosarul Belina, dar a refuzat să le indice presei.

Imediat după audiere, preşedintele Comisiei de Control a SRI, Claudiu Manda, a declarat că Dumitru Iliescu " a făcut referire la cazul Belina, a arătat o corespondenţă cu cineva din presă, între 20-28 august. Corespondenţa dovedeşte că se pregăseşte un dosar, informaţiile pe care le-a avut erau din interiorul SRI, spunea că directorul şi prim adjunctul nu cunoaşteau aceasta informaţii".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici