Elan Schwartzenberg scapă definitiv de mandatul de arestare în lipsă şi de urmărirea internaţională

Omul de afaceri Elan Schwartzenberg a scăpat, marţi, definitiv de mandatul de arestare preventivă în lipsă şi de urmărire internaţională după ce procurorul DNA a anunţat la termenul de la Curtea de Apel Bucureşti că îşi retrage contestaţia depusă.

2444 afişări
Imaginea articolului Elan Schwartzenberg scapă definitiv de mandatul de arestare în lipsă şi de urmărirea internaţională

Elan Schwartzenberg scapă definitiv de mandatul de arestare în lipsă şi de urmărirea internaţională

"Şi-au retras contestaţia. Azi (marţi -n.r.) am avut măsura preventivă, contestaţie, ştiţi că pe cameră preliminară s-au constatat mai multe nereguli pentru care a dispus Tribunalul să se întoarcă dosarul la DNA. Contestaţia a fost pe măsura preventivă şi pe restul dispoziţiilor. Astăzi (marţi -n.r.) a fost contestaţie numai pe măsura preventivă şi, într-adevăr, DNA şi-a retras contestaţia. Şi atunci a rămas să se revoce mandatul, se retrage cererea de urmărire internaţională şi e liber să se mişte", a declarat, pentru MEDIAFAX, Florin Cojocaru, avocatul lui Elan Schwartzenberg.

Apărătorul a explicat, pentru MEDIAFAX, că procurorul DNA a retras contestaţia deoarece pe 6 iunie infracţiunile de care este acuzat Elan Schwartzenberg s-au prescris.

Pe 16 ianuarie 2019, avocaţii omului de afaceri au cerut revocarea mandatului de arest preventiv, însă decizia a fost respinsă atunci de instanţă. Decizia din prima instanţă, a Tribunalului Bucureşti, a fost aceea de revocare a arestului preventiv pe numele lui Elan Schwartzenberg, însă procurorii au contestat soluţia.

Elan Schwartzenber a primit arest preventiv în dosarul disjuns din cel al lui Radu Mazăre şi al omului de afaceri Avraham Morgenstern, privind construirea cartierului „Henri Coandă”. Însă, instanţa supremă a decis, pe 28 iunie 2018, să-i achite pe Radu Mazăre şi pe fratele acestuia, Alexandru Mazăre, în dosarul în care sunt judecaţi alături de Avraham Morgenstern, în dosarul privind cartierul de locuinţe sociale „Henri Coandă”.

Procurorii anticorupţie au cerut arestarea lui Elan Schwartzenberg pe 30 mai 2016, fiind acuzat de complicitate la dare de mită, în solicitare DNA motivând că omul de afaceri „s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală”. „În cursul anului 2011, inculpatul Schwartzenberg Emilian l-a ajutat pe Morgenstern Avraham, administrator unic al unei firme, să îi dea lui Mazăre Radu Ştefan, primarul municipiului Constanţa de la acea vreme, suma totală de 175.000 de euro pentru ca acesta din urmă să facă demersuri atât în cadrul atribuţiilor de serviciu cât şi în afara (contrare) lor, astfel încât să faciliteze câştigarea, de către firma respectivă, în condiţii avantajoase, a unei licitaţii având ca obiect contractul de construire a Campusului social Henri Coandă în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)”, precizează DNA în comunicatul de presă.

„Ajutorul acordat de Schwartzenberg Emilian a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a unei societăţi offshore (societate al cărei beneficiar real era) şi, pe de altă parte, a facilitat relaţia dintre Mazăre Radu Ştefan şi Morgenstern Avraham, fiind prieten cu amândoi. Societatea off shore este o societate înmatriculată în Insulele Virgine Britanice care avea deschise conturi în Liechtenstein. Toate operaţiunile de transfer bancar erau ordonate de Schwartzenberg Emilian, în calitate de beneficiar real şi puse în executare de o altă persoană”, mai explică procurorii.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici