Elena Udrea participă la Zilele Cetăţii din Alba Iulia

Ministrul Turismului, Elena Udrea, participă, sâmbătă, la Zilele Cetăţii Bastionare "Alba Carolina" din Alba Iulia, deschizând oficial sezonul turistic din municipiu.

133 afișări
Imaginea articolului Elena Udrea participă la Zilele Cetăţii din Alba Iulia

Elena Udrea participă la Zilele Cetăţii din Alba Iulia

La manifestări, participă câteva mii de oameni, alături de vicepreşedinţii Senatului Anca Boagiu şi Alexandru Pereş sau de reprezentanţi ai Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional - Mircea Staicu, secretar general, şi Vasile Timiş, secretar de stat.

Programul "Zilelor Cetăţii" a început în jurul orei 10.00 la Poarta a III-a, unde a fost inaugurat un pod mobil peste şanţurile cetăţii şi au fost prezentate lucrările restaurate de deasupra porţii.

Participanţii vor fi apoi invitaţi să viziteze Traseul Sudic al cetăţii şi unele elemente inedite din interior precum Ravelinul Francisc de Paula, tunelul Antimina dar şi sediul Gărzii Cetăţii, anexele cavalereşti şi herghelia de cai.

"Zilele Cetăţii" din Alba Iulia cuprind şi o expoziţie despre obiectivele cetăţii, o dezbatere privind planul de dezvoltare al Cetăţii şi un simpozion de turism "Descoperiţi Cetatea Alba Carolina".

La manifestări a fost invitat şi este aşteptat şi preşedintele Traian Băsescu, însă prezenţa acestuia nu a fost confirmată oficial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici