Elevii ar putea avea în orar trei ore de sport săptămânal

Orarul şcolar al elevilor ar putea conţine trei ore obligatorii de educaţie fizică săptămânal, potrivit unei iniţiative legislative adoptate tacit de Senat.

111 afișări
Imaginea articolului Elevii ar putea avea în orar trei ore de sport săptămânal

Elevii ar putea avea în orar trei ore de sport săptămânal (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Astfel, iniţiativa legislativă menţionează că educaţia fizică şcolară este disciplină obligatorie, prevăzută în planurile de învăţământ cu un număr de trei ore obligatoriu săptămânal, conform curricumului stabilit de Ministerul Educaţiei.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 69/2000, legea educaţiei fizice şi sportului îi are ca iniţiatori pe senatorii PDL Mircea Andrei, Petru Başa, Gheorghe David, Nicolae Dobra, Sorin Fodoreanu, Augustin Humelnicu, Traian Igaş, Dorel Jurcan, Ovidiu Marian, Alexandru Mocanu, Toader Mocanu, Marius Necula, Vasile Nistor, Mihai Niţă, Orest Onofrei, Dumitru Oprea, Sorina Plăcintă, Mihaela Popa, Marian Rasaliu, Ion Ruşeţ, Ioan Sbîciu, Dumitru Staicu, Tudor Udriştoiu, Iulian Urban, Mircea Lubanovici şi senatorul independent Iulian Bădescu.

Iniţiatorii menţionează că, potrivit statististicilor privind starea de sănătate a populaţiei, cu deosebire a celei tinere, se înregistrează creşteri îngrijorătoare ale ratei morbidităţii, sedentarismului şi ale obezităţii.

Parlamentarii susţine că au elaborat proiectul de lege având în vedere reducerea alarmantă a numărului de copii şi tineri care practică sportul, sub diferite forme, precum şi scăderea performanţelor sportive ale României pe plan internaţional, mai ales în competiţiile majore, respectiv jocuri olimpice, campionate Mondiale şi Campionate Europene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici