Explozie urmată de incendiu la fabrica de amidon din Medgidia, în timpul procesului de fierbere. Doi bărbați au ajuns la spital cu arsuri
UPDATE: Explozia, cauzată de o acumulare de gaze la filtrul de amidon
Cele două persoane rănite în urma exploziei sunt doi bărbați, în vârstă de 25 și 62 de ani.
Duminică, în jurul orei 12:20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la producerea unei explozii la o fabrică din municipiu, în urma căreia două persoane au fost rănite.
Din primele verificări ale polițiștilor a reieșit că cei doi bărbați se aflau în procesul de fierbere a amidonului, când, din cauza unor acumulări de gaze la filtrul de amidon, s-ar fi produs o explozie fără flacără.
Cei doi au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
UPDATE: Victimele sunt duse la spital
Pompierii spun că explozia a avut loc la nivelul unui buncăr de cereale.
Cele două persoane au arsuri la nivelul mâinilor și al feței și vor fi transportate la spital pentru acordarea de investigații medicale amănunțite, cu elicopterul și cu ambulanța SAJ.
Știre inițială:
Potrivit primelor informații transmise de ISU Constanța, incendiul a fost lichidat de angajații fabricii de amidon din Medgidia înainte de sosirea pompierilor.
La intervenție au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, un echipaj de prim ajutor, un echipaj CBRN, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și elicopterul SMURD.
Echipajele de intervenție acordă asistență victimelor și evaluează situația de la locul evenimentului.
Două persoane au fost rănite de suflul exploziei și urmează să fie evaluate.
Pompierii vor stabili împrejurările în care s-a produs explozia.