Fostul iubit a distribuit familiei imagini intime cu o tânără de 16 ani. Ce a făcut fata apoi

Publicat: 26 08. 2026, 16:29

Potrivit DIICOT Iași, la sfârșitul lunii iunie, în timp ce se afla la locuința sa, tânărul ar fi realizat o înregistrare video în care apărea victima minoră, în vârstă de 16 ani, în ipostaze sexuale explicite.

Ulterior, după ce fata nu ar mai fi dorit continuarea relației dintre cei doi, tânărul ar fi distribuit imaginile prin intermediul unor aplicații online către mai multe persoane, inclusiv către membri ai familiei minorei.

Procurorii susțin că, în acest context, pe fondul sentimentelor de rușine și furie, fata a înghițit 30 de comprimate dintr-un medicament pe care îl folosea pentru tratarea unei afecțiuni și al cărui efect în cazul unei supradoze îl cunoștea.

Victima a avut nevoie de internare în regim de urgență pentru a primi îngrijiri medicale.

Polițiștii au făcut o percheziție în localitatea Ruginoasa, unde, din locuința tânărului, a fost ridicat un dispozitiv de stocare a datelor.

Miercuri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă a tânărului pentru o perioadă de 30 de zile.