Fostul senator Vasile Duţă, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare

Fostul senator PSD Vasile Duţă, trimis în judecată de DNA, în 2005, pentru infracţiuni de corupţie, a fost condamnat definitiv de magistraţii instanţei supreme la cinci ani de închisoare cu executare, returnarea unor sume de bani şi a unui autoturism de lux.

156 afișări
Imaginea articolului Fostul senator Vasile Duţă, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare

Fostul senator Vasile Duţă, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Instanţa supremă a respins, miercuri, ambele recursuri făcute în această cauză, atât de fostul demnitar, cât şi de Direcţia Naţională Anticorupţie, astfel că s-a menţinut decizia Curţii de Apel Galaţi, prin care Duţă a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare şi la returnarea unor sume de bani şi a unui autoturism de lux.

În 29 iunie 2009 Curtea de apel Galaţi a decis condamnarea lui Vasile Duţă pentru trei fapte de trafic de influenţă, cea mai grea dintre acestea fiind de patru ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pe o durată de 4 ani. Magistraţii au decis totodată sporirea acestei pedespe cu un an, astfel că Duţă urma să aibă de executat o pedeapsă de cinci ani de închisoare

Totodată, instanţa gălăţeană a mai decis atunci confiscarea autoturismului marca Mercedes-Benz, tipul ML 270 CDI, aflat la acea vreme în custodia fostului demnitar.

Curtea de Apel Galaţi a mai decis ca Duţă să plătească statului echivalentul sumei de 9.100 de dolari, precum şi a 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici