Funcţionarii publici se opun disponibilizărilor şi îngheţării salariilor

Reprezentanţii funcţionarilor publici nu sunt de acord cu propunerile preşedintelui Train Băsescu de reducere cu 5% a personalului din administraţie şi nici cu îngheţarea salariilor în acest sector.

78 afișări
Imaginea articolului Funcţionarii publici se opun disponibilizărilor şi îngheţării salariilor

Preşedintele Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Preşedintele Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că nu este de acord cu niciuna dintre măsurile propuse de preşedintele Traian Băsescu la Congresul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică "Publisind", pentru că se contrazice cu declaraţiile guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

"Mugur Isărescu spune că vom avea o creştere economică în acest an, iar preşedintele Băsescu spune că este vorba de o creştere economică negativă de minus 4% din PIB, astfel că nu putem accepta măsurile propuse de şeful statului", a precizat Marica.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a afirmat, joi, că România va rămâne, prin programul de finanţare externă, în zona pozitivă de creştere economică în acest an.

Şi preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu, a spus că nu este de acord cu niciuna dintre variantele propuse de preşedinte Traian Băsescu.

În legătură cu reducerea cu 5% a numărului funcţionarilor, Oprescu susţine că în teritoriu există o criză acută de resurse umane, iar singurele instituţii cu surplus sunt centralele ministerelor. Acestă reducere ar duce, în opinia lui Oprescu, la "slăbirea calităţii în administraţia publică".

Preşedinele SNFP a precizat că nu este de acord nici cu reducerea cheltuielilor prin îngheţarea salariilor bugetarilor. Oprescu cere o indexare a salariilor în funcţie de creşterea economică, susţinând că este împotriva diminuării salariilor, care ar încuraja corupţia în administraţie.

"Suntem de acord cu păstrarea puterii de cumpărare a funcţionarilor publici şi cerem o indexare a salariilor acestora cu inflaţia", a mai spus Oprescu.

Liderul sindical a menţionat că cel mai mare salariu în administraţie este de 1.900 de lei net, media fiind de 1.500 de lei, iar funcţionarii publici nu au dreptul la alte activităţi aducătoare de venituri, astfel că nu poate accepta nicio reducere a salariilor.

Preşedintele SNFP crede că proiectul de ordonanţă de urgenţă privind eliminarea sporurilor şi indemnizaţiilor nu va mai intra în discuţia Guvernului, iar dacă se va întâmpla acest lucru, vor relua protestele suspendate.

Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat că în unele instituţii sunt într-adevăr mulţi angajaţi, dar în acelaşi timp există şi instituţii-cheie care se confruntă cu deficit de resurse umane, printre acestea fiind Curtea de Conturi, APIA şi ANOFM.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici