Grapini vrea ca în cazul zonelor turistice de interes naţional avizul urbanistic să fie dat de MT

Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, doreşte stabilirea unor zone turistice de interes naţional în care planul urbanistic să fie avizat de către ministrul Turismului şi de către ministrul Dezvoltării, şi nu de consiliile locale, aşa cum se întâmplă în prezent.

165 afișări
Imaginea articolului Grapini vrea ca în cazul zonelor turistice de interes naţional avizul urbanistic să fie dat de MT

maria Grapini (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Ea a declarat vineri, la Mangalia, că a pregătit un memorandum în acest sens, care se află la ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, şi consideră că acest demers poate fi realizat cu voinţă politică.

"Noi creăm la nivel central cum trebuie să arate acele zone de interes naţional. Memorandumul este pregătit, este la domnul Dragnea, iar domnul ministru mi-a promis că-l analizează în două săptămâni. Va trebui modificată legea Administraţiei Locale, deci durează câteva luni, dar dacă avem voinţă politică şi dorim să facem acest lucru, îl facem, pentru că eu nu pot garanta că zonele de turism din România care sunt dotate natural vor putea să ajungă vreodată la nivel european. Şi vă dau exemplu Delta Dunării. Am colaborat cu asociaţia domnului Patzaichin, face nişte lucruri extraordinare, dar cu suferinţă în suflet a venit şi mi-a arătat că într-o zonă delimitată eco-turism în Deltă s-a trezit cineva să toarne betoane acolo", a declarat Maria Grapini, vineri, la Mangalia.

Ministrul a menţionat că pentru realizarea unor zone turistice competitive trebuie luată această decizie.

"Atâta timp cât autorizaţiile sunt la nivel local nu pot să intervin, pentru că este hotărâre de Consiliu Local. De aceea, am spus că, dacă vrem să avem zone turistice competitive cu piaţa mondială şi europeană, trebuie să luăm o decizie politică curajoasă care va deranja pe unii, mai ales pe primari, că le iei cumva pâinea şi cuţitul, că în acele zone, 10 sau 12 sau câte vom decide că vor fi, avizarea planului urbanistic va fi făcută de ministerul de resort, adică Ministerul Turismului şi de Ministerul Dezvoltării", a explicat Maria Grapini.

Ea a precizat că aşa se întâmplă şi în alte ţări europene, printre care Turcia, Franţa şi Austria.

"Am avut un schimb de experienţă cu miniştrii turismului din Turcia, Franţa şi Austria şi în cele trei ţări lucrurile se întâmplă aşa cum am spus, adică sunt acele zone de interes naţional, care nu au fost alese pe criterii politice, ci pe dotările de la natură, unde ai izvoare minerale, unde ai munţi, unde ai mare, unde ai Deltă", a mai spus ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism.

Maria Grapini a participat, vineri, la deschiderea Conferinţei Naţionale pentru Turismul în Sănătate, care se desfăşoară la sfârşitul acestei săptămâni la Mangalia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici