HOROSCOP 11 MARTIE 2020: Zodiile care se vor confrunta azi cu situaţii dificile în dragoste şi în plan profesional

Mijlocul de săptămână stă sub influenţa a două aspecte tensionate de careu lansate de Luna din Balanţă la Marte şi Jupiter din Capricorn.

7172 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 11 MARTIE 2020: Zodiile care se vor confrunta azi cu situaţii dificile în dragoste şi în plan profesional

Sursa: Profimedia Images

Zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă şi Capricorn) se confruntă astăzi cu situaţii dificile în plan profesional, financiar şi sentimental.

 

HOROSCOP 11 MARTIE BERBEC

 

Această zi ar putea fi presărată cu tensiuni între tine şi superiori. Ori poate că şefii nu sunt mulţumiţi cu abordarea ta în cadrul relaţiilor cu unii clienţi şi/ sau colaboratori. Cert este că nu ajută la nimic dacă dai curs replicilor acide care îţi stau pe limbă. În cazul altor nativi(e), mijlocul de săptămână ar putea aduce o atmosferă încărcată în cuplu, mai ales dacă unul dintre voi are obiceiul să aducă problemele de la muncă acasă ori crede că dacă are salariul mai mare, este îndreptăţit să aibă ultimul cuvânt. Gestionează astfel de situaţii cu tact şi diplomaţie.

 

HOROSCOP 11 MARTIE TAUR

 

În cazul tău, miercurea aceasta este o zi în care lucrurile nu merg chiar aşa cum te-ai aşteptat la locul de muncă. Se complică poate nişte sarcini care te-ai fi aşteptat să fie uşoare, iar din această cauză, experienţa ta în domeniu este supus un veritabil test de performanţă. Nu este exclus ca aşteptările să crească şi ele ori să ţi se diminueze termenele-limită. În orice caz, este foarte important să nu îţi pierzi cumpătul. Trebuie să fii capabil(ă) să faci faţă stresului pentru a găsi o rezolvare situaţiilor cu care te confrunţi la serviciu pe parcursul acestei zile complicate.

 

HOROSCOP 11 MARTIE GEMENI

 

În ceea ce te priveşte, mijlocul de săptămână vine cu tensiuni în cuplu sau în raport cu copiii. Oricare ar fi pricina de discordie din cauza căreia nu vă scăldaţi în ape limpezi, trebuie să ştii că problema reală este lipsa de încredere de care tu sau ei daţi dovadă. În cazul altor nativi(e), s-ar putea ca un viciu să scape de sub control, ceea ce necesită un exerciţiu de voinţă din partea lor pentru a-l modera sau a-l elimina cu totul. Iar dacă eşti implicat(ă) într-o relaţie toxică, azi ar fi cazul să iei o decizie în privinţa ei.

 

HOROSCOP 11 MARTIE RAC

 

O chestiune locativă, gospodărească ori de familie se poate interpune astăzi între tine şi persoana iubită. De regulă, vă înţelegeţi bine şi discutaţi cu calm despre aproape orice, dar în acea privinţă, punctele voastre de vedere sunt într-atât de diferite încât vă este aproape imposibil să ajungeţi la un consens. Totuşi, lucrurile nu stau chiar aşa. Aveţi nevoie totuşi să renunţaţi la orgoliu pentru a-i da de capăt acestei probleme. Fă tu primul pas dacă vezi că nu vine o iniţiativă similară din partea partenerului de viaţă. Într-un final, se va da pe brazdă şi va fi dispus la compromisuri.

 

HOROSCOP 11 MARTIE LEU

 

Nici tu nu te numeri printre norocoşii(oasele) care au parte de o zi liniştită, fără incidente, la locul de muncă. Pare că nu te prea înţelegi cu colegii de muncă, ceea ce riscă să îţi afecteze randamentul sau chiar să conducă la erori în cazul în care activaţi în cadrul unui proiect comun. De asemenea, se recomandă să îţi iei măsuri de precauţie în legătură cu aparatura de la birou. Salvează-ţi documentele, de exemplu, într-un cloud sau pe un hard extern şi ai grijă dimineaţă să-ţi iei încărcătorul de la laptop şi/ sau telefon cu tine. Fii ceva mai prudent(ă).

 

HOROSCOP 11 MARTIE FECIOARĂ

 

Dacă nu eşti cu ochii în patru, s-ar putea să te trezeşti la finele zilei că ai făcut unele cumpărături destul de mari pe care le-ai fi putut evita cu uşurinţă. Din câte se poate deduce din climatul astral, nu deţii momentan bugetul necesar pentru a investi în hobby-urile tale ori în cadouri pentru cei dragi. Dacă se apropie totuşi aniversarea unui apropiat, mizează mai degrabă pe ceva care îi este util şi nu pe un dar costisitor care epatează. Vor veni şi vremuri mai bune cât de curând, dar momentan nu este o idee bună să faci excese scumpe.

 

HOROSCOP 11 MARTIE BALANŢĂ

 

Eşti printre ghinioniştii(stele) care pot avea astăzi parte de tensiuni în raport cu cei dragi. Părerile tale şi ale membrilor familiei, mai ales cei de care te despare o generaţie, sunt într-atât de diferit încât nu prea găseşti cale să vă întâlniţi undeva la mijloc. Sau poate că îi deranjează ceva în atitudinea ta faţă de ei, lucru care riscă să conducă la schimburi de replici destul de acide. Vestea bună este însă că excelezi în arta diplomaţiei, ceea ce te va ajuta să gestionezi cu mult tact astfel de situaţii destul de spinoase. Încurajează la dialog printr-un ton cald.

 

HOROSCOP 11 MARTIE SCORPION

 

Poţi avea astăzi tendinţa de a te raporta destul de des la situaţii nu tocmai plăcute din trecut pe care le compari cu contexte din prezent. Aşadar, felul în care percepi realitatea zilei şi o abordezi poate avea de suferit. La fel de posibil este să laşi unele bârfe sau veşti să îţi influenţeze părerile. Înainte să îţi formezi o opinie, încearcă să faci nişte săpături pe cont propriu în acele privinţe. În cazul în care primeşti o informaţie care nu prea te bucură, aşteaptă totuşi puţin înainte să iei o decizie. S-ar putea ca circumstanţele să se schimbe-n bine.

 

HOROSCOP 11 MARTIE SĂGETĂTOR

 

Aceasta este o zi în care nu trebuie să amesteci prietenia cu banii. În consecinţă, dacă ţi se solicită un împrumut sau să investeşti într-o activitate care nu este demarată de tine, gândeşte-te bine dacă îţi poţi asuma riscurile în siguranţă. În cazul altor nativi(e), ar putea apărea oportunităţi de a-şi rotunji sau valorifica unele economii, dar s-ar putea să constate că nu dispun de resursele necesare pentru a profita de aceste şanse de câştig. La fel de posibil este să dea nenorocul peste alţi(te) nativi(e) care au făcut investiţii de curând, dar care află că s-au ales cu pagube.

 

HOROSCOP 11 MARTIE CAPRICORN

 

S-ar putea să-ţi fie greu astăzi să faci faţă răspunderii care îţi revine la locul de muncă. Atârnă responsabilităţi mari pe umerii tăi, un eventual eşec ţi-ar influenţa puternic parcursul profesional, iar şefii îţi urmăresc atent orice mişcare. Caută să nu laşi grijile să îţi afecteze performanţele la locul de muncă. În cazul altor nativi(e), acest mijloc de săptămână poate aduce tensiuni în raport cu superiorii. Se simt poate dezavantajaţi(te) faţă de alţi angajaţi, ceea ce îi conduce la situaţia în care pot spune lucruri pe care vor ajunge să le regrete mai degreme sau mai târziu. Controlaţi-vă mai mult.

 

HOROSCOP 11 MARTIE VĂRSĂTOR

 

Nu pari a fi astăzi într-o formă prea bună, mai ales din punct de vedere mental. Corăbiile ţi s-au înecat dintr-un motiv sau altul, ceea ce te face mai introvertit(ă) şi restras(ă) decât în mod obişnuit. Aşadar, este foarte important astăzi să te înconjori de oameni pozitivi, care nu îţi cultivi această stare de spirit, ci dimpotrivă, te ajută să o depăşeşti. Evită deci mediile negative sau persoanele care au tendinţa să te încarce cu vibraţiile lor joase. Iar dacă ai nevoie de un plus de relaxare, rezervă-ţi această dup-amiază pentru tine, programându-ţi, de exemplu, o şedinţă de masaj reconfortant.

 

HOROSCOP 11 MARTIE PEŞTI

 

Mijlocul acestei săptămâni te găseşte destul de îngrijorat(ă) cu privire la modul în care vor evolua anumite lucruri. Te temi poate că nu ai investit suficient în unele relaţii sau proiecte, ceea ce ar putea duce la degradarea lor în timp. Iar pentru a-ţi justifica discursul, ai tendinţa astăzi să interpretezi greşit vorbe, situaţii sau gesturi ca semne că lucrurile o iau într-o direcţie nepotrivită. În loc să tragi concluzii, mai bine vorbeşte despre temerile tale cu cei de care simţi că te îndepărtezi. Iar dacă crezi că te confrunţi cu probleme în cazul unor proiecte, cere o opinie obiectivă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici