HOROSCOP 26 IANUARIE 2020: Ce au pregătit astăzi astrele pentru zodiile de Aer

HOROSCOP 26 IANUARIE. Astăzi Luna se mişcă în gol prin semnul Vărsătorului, adică nu formează niciun aspect cu vreo altă planetă. Din acest motiv, li se recomandă zodiilor de Aer (Gemeni, Balanţă şi Vărsător) să nu înceapă astăzi activităţi sau obiceiuri pe care intenţionează să le cultive sau de care vor să se ocupe o vreme mai îndelungată.

13827 afişări
Imaginea articolului HOROSCOP 26 IANUARIE 2020: Ce au pregătit astăzi astrele pentru zodiile de Aer

HOROSCOP 26 IANUARIE 2020

Ultima zi a acestei săptămâni este una în care Luna se mişcă în gol prin semnul Vărsătorului, adică nu formează niciun aspect cu vreo altă planetă. 

HOROSCOP 26 IANUARIE BERBEC

Luna merge astăzi în gol prin casa prietenilor şi a viitorului din horoscopul tău general, indiciu cum că ultima zi a acestei săptămâni nu este una în care să fie indicat să discuţi  planuri de viitor cu prietenii ori să te alături unor proiecte pe care ei le derulează deja. Mai degrabă, încercaţi să faceţi conversaţie despre cum v-a mers săptămâna aceasta. În cazul în care cunoşti persoane noi, nu-ţi pune imediat încrederea în ele.

HOROSCOP 26 IANUARIE TAUR

Luna se mişcă azi în gol prin casa carierei din astrograma ta solară, ceea ce înseamnă că nu este o idee bună să începi duminica aceasta o sarcină de serviciu care s-ar fi regăsit în agenda zilei de luni. Riscă să apară erori suficient de mari încât să ajungi în ipostaza de a-ţi petrece toată ziua de mâine reparându-le. Caută mai degrabă să o analizezi şi să îţi formezi o strategie de lucru în minte.

HOROSCOP 26 IANUARIE GEMENI

Luna înaintează astăzi în gol prin casa călătoriilor din horoscopul tău general, semn că nu ar fi o idee prea bună să întreprinzi deplasări astăzi. Este posibil să nu îţi fi luat toate măsurile de precauţie necesare unui drum pe distanţe prea mari, ceea ce te-ar expune unor riscuri de care ar fi cel mai bine să te lipseşti. În cazul nativilor(elor) care se pregătesc de un examen, puterea de memorare ar putea fi scăzută.

HOROSCOP 26 IANUARIE RAC

Întrucât Luna merge azi în gol prin casa banilor şi a bunurilor deţinute şi/ sau câştigate în asociere cu alte persoane, nu este un moment bun ca astăzi să faci primii paşi în direcţia unei oportunităţi de investiţie a resurselor pe care le-ai adunat împreună cu partenerul de viaţă şi/ sau afaceri. Există riscul să vă scape unele informaţii sau să pierdeţi din vedere unele riscuri la care ajungeţi astfel să vă expuneţi aproape inutil.

HOROSCOP 26 IANUARIE LEU

Luna se mişcă astăzi în gol prin casa cuplului din horoscopul tău general, fapt pentru care nu este o idee bună să pui pe tapet subiecte sensibile în raport cu cel drag. În primă fază, s-ar putea să îţi pară în dispoziţia necesară să le discutaţi, dar s-ar putea să realizezi că nu este încă pregătit(ă) să audă cum stau lucrurile de fapt. Nu te impacienta, căci cu siguranţă vor exista alte ocazii mai bune.

HOROSCOP 26 IANUARIE FECIOARĂ

Luna înaintează azi în gol prin casa sănătăţii şi a muncii. Pe de-o parte, s-ar putea să nu te simţi deloc odihnit(ă), deşi ai încercat ieri să dormi mai mult şi să nu te expui la stres. Pe de altă parte, evită să te apuci astăzi de treburi restante, fie ele de natură domestică sau (extra)profesională. La început, crezi că le vei termina la timp, dar dup-ceea realizezi că n-ai energia necesară să le termini.

HOROSCOP 26 IANUARIE BALANŢĂ

Tranzitul în gol al Lunii prin casa iubirii şi a copiilor poate scoate la suprafaţă tensiuni mocnite între tine şi persoana iubită şi/ sau cei mici. Nu prea reuşeşti să-ţi dai seama de unde vin şi bine ai face nici să nu te chinui prea mult. Cu siguranţă nu este vorba despre altceva decât anticipaţia infamei zilei de luni, senzaţie exacerbată de lipsa aspectelor formate de astrul selenar. Fii înţelegător(oare) cu tine şi cu ei.

HOROSCOP 26 IANUARIE SCORPION

În cazul tău, atmosfera încărcată se face simţită în plan familial, dar îndeosebi în raport cu părinţii. Aşadar, dacă se întâmplă să treacă pe la tine, le faci tu o vizită sau le dai un telefon, aşteaptă-te să apară pauze conversaţionale destul de atipice vouă. Probabil nu au apucat nici ei să îşi revină după săptămâna aceasta, ceea ce este valabil într-o anumită măsură şi în ceea ce te priveşte. Caută deci să n-ai aşteptări.

HOROSCOP 26 IANUARIE SĂGETĂTOR

Luna merge astăzi în gol prin casa comunicării din horoscopul tău general, iar acest lucru poate conduce la faux pas-uri în interacţiunile cu ceilalţi. Laşi poate loc de interpretări, ceea ce poate conduce la o atmosferă ciudată în raport cu unii dintre interlocutorii tăi. Prin urmare, este foarte important să treci prin filtrul raţiunii orice intenţionezi să spui înainte de a-ţi verbaliza gândurile. Altfel, riscă să se creeze situaţii pe care nu ţi le doreşti.

HOROSCOP 26 IANUARIE CAPRICORN

În ceea ce te priveşte, Luna marşează în gol prin casa banilor şi a bunurilor personale din horoscopul tău general, indiciu cum că poate ajungi în ipostaza de a lua unele decizii neinspirate în plan financiar. În consecinţă, este foarte important să îţi ţii o evidenţă clară a bugetului, astfel încât să nu cheltuieşti mai mult decât ar fi indicat. Ar putea ajuta şi dacă pleci la cumpărături cu o listă bine pusă la punct.

HOROSCOP 26 IANUARIE VĂRSĂTOR

Luna înaintează astăzi în gol prin semnul naşterii tale, ceea ce înseamnă că s-ar putea să nu fii în apele tale astăzi. Este greu să îţi dai seama ce nu merge sau ce anume te nemulţumeşte, dar cert este că nu te comporţi ca de obicei. Astfel, ar fi indicat să nu îţi programezi astăzi prima întâlnire cu o persoană specială pe care ai cunoscut-o recent, dar nici să nu ieşi informal cu potenţiali colaboratori.

HOROSCOP 26 IANUARIE PEŞTI

În cazul tău, tranzitul în gol al Lunii are loc în perimetrul casei subconştientului din horoscopul tău general, semn că şi tu te-ai putea număra printre nativii(ele) care simt că ceva este în neregulă cu ei/ele. Nu se poate spune că ţi s-au înecat cu totul corăbiile, dar nici nu eşti într-o pasă prea bună. Pe de altă parte, astfel de perioade sunt prielnice pentru a petrece timp cu tine însuţi(ăţi), în intimitatea propriului cămin.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici