Incendiu la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Deva. 26 de pacienți evacuați
Potrivit ISU Hunedoara, la ora 17.10 a fost activat a fost activat Planul rosu de intervenție în urma incendiului de la secția de Psihiatrie.
La fața locului au fost alocate mai multe echipaje și autospeciale din cadrul Detasamentelor Deva, Orăștie si de la Sectia Ilia. De asemenea, patru ambulante de la Saj au intervenit.
S-au evacuat 26 de pacienți, din care 19 femei și șapte bărbați, precum și patru cadre medicale.
Pompierii au localizat incendiul produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit la un tablou electric.
După ventilarea spațiilor, pacienții s-au reîntors în clădire. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.