Instanţa supremă admite cererea DNA de redeschidere a dosarului în care este vizat fostul procuror Mircea Negulescu

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au admis, joi, cererea procurorilor DNA de redeschidere a dosarului în care este vizat fostul procuror anticorupţie Mircea Negulescu, decizia magistraţilor fiind definitivă.

950 afișări
Imaginea articolului Instanţa supremă admite cererea DNA de redeschidere a dosarului în care este vizat fostul procuror Mircea Negulescu

Instanţa supremă admite cererea DNA de redeschidere a dosarului în care este vizat fostul procuror Mircea Negulescu

„Confirmă redeschiderea urmăririi penale dispuse prin ordonanţa nr. 81/II-2/2018 din data de 16.04.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”, se arată în minuta magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Solicitarea DNA s-a judecat în 25 aprilie, la instanţa supremă. Decizia vine după ce procurorii anticorupţie au cerut redeschiderea unei cauze în care este vizat acesta. Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că este vorba despre o plângere depusă pe numele magistratului, în care procurorul ar fi făcut verificări sumare. Sursele menţionate au precizat că în cadrul dosarului deschis ca urmare a plângerii nu ar fi fost audiate toate persoanele, astfel încât procurorul superior ierarhic celui care instrumenta cazul a infirmat soluţia de clasare.

De altfel, la Parchetul General sunt mai multe cauze care îl vizează pe procuror. Surse judiciare declarau, la sfârşitul lunii februarie, pentru MEDIAFAX, că procurorii de la Parchetul General au în lucru 12 cauze privindu-l pe fostul procuror Mircea Negulescu, vizând activitatea sa de procuror de la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti şi DNA Ploieşti.

Mircea Negulescu este, în prezent, suspendat din magistratură.

Fostul deputat Vlad Cosma a prezentat public mai multe înregistrări în care apărea Mircea Negulescu şi l-a acuzat pe magistrat că ar fi falsificat probe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici