ISTORIA FĂRĂ PERDEA / Fapte şi moravuri la securiştii anilor '50 (I)

6951 afişări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA / Fapte şi moravuri la securiştii anilor '50 (I)

În 1951, la 1 februarie, s-a trecut la reorganizarea Direcţiei de anchete penale a Securităţii şi ale serviciilor de anchete teritoriale. Prilej cu care s-au făcut o serie de analize, consemnate în documete din arhivele poliţiei politice, care ne oferă acum posibilitatea unei priviri ”în interiorul” aparatului de Securitate.

Cei 55 de ”dumnezei” ai anchetelelor Securităţii

"Ancheta", una dintre cele mai importante Direcţii din Direcţia Generală a Securităţii Poporului era condusă de Mihai Dulgheru (Dulbergher). Fost contabil în perioada interbelică, acesta îşi datora ascensiunea în aparatul represiv comunist scurtei perioade în care a lucrat la Reprezentanţa comercială sovietică în ajunul declanşării războiului împotriva URSS, care a avut drept consecinţă internarea sa în lagărul de la Tîrgu Jiu ca suspect de spionaj, unde a intrat în contact cu membri ai PCR. De aici, după eliberare a fost încadrat mai întîi în structurile paramilitare ale partidului comunist conduse de Emil Bodnăraş şi apoi inspector în Corpul Detectivilor din Direcţia Generală de Siguranţă.

La transformarea acesteia în Direcţia Generală a Securităţii Poporului, Dulgheru a fost numit în urma recomandării şefului Cadrelor din noua instituţie, Vladimir Mazuru, şef al Direcţei a VIII-a de anchete. Incontestabil, Mişu Dulgheru era între brutele Securităţii o figură aparte: cultivat, arătos, bine îmbrăcat - pedant chiar - şi dotat cu o spontaneitate care l-a făcut nu odată pe placul şefilor, folosea rareori constrîngerea fizică în anchetarea arestaţilor. Chiar şi sediul său de şef din Securitate avea o notă de eleganţă proletară, dacă se poate spune aşa, fiind "mobilat cu mobilă tapisată cu catifea de culoare roşu aprins. Pe partea stîngă se aflau geamuri, o masă de consiliu cu scaune îmbrăcate în pluş roşu, o măsuţă pe care se găsea un radio. în fund era biroul. Un birou mare. Pe partea dreaptă era o canapea mare, din pluş roşu.

De asemenea, mai erau nişte fotolii"; aşa descria Lena Constante locul unde şeful anchetelor penale o îmbiase cu ţigări Chesterfield pentru a "spune adevărul". La acelaşi impozant birou, în  luna februarie a anului 1951 concepea deci Mişu Dulgheru noua organigramă a Direcţei de anchete a SecurităŢii.

Cei 55 de subordonaţi ai lui Dulgheru au fost repartizaţi de acesta pe servicii şi birouri, corespunzînd fiecare cîte unei probleme care se afla în atenţia anchetatorilor. Primul serviciu, de "probleme speciale", coordona anchetele mai delicate, preluînd între altele şi "lotul Pătrăşcanu", anchetarea fostului lider comunist Lucreţiu Pătrăşcanu şi a apropiaţilor săi, arestat din ordinul lui Stalin, un ordin îndeplinit cu plăcere de către Dej. Serviciul 2 avea în atenţie organizaţiile politice "subversive", repartizate pe birouri corespunzînd fiecărui grup de organizaţii în parte. ”Grupurile subversive” nou apărute, fără legătură cu partidele politice antebelice erau în atenţia Biroului 1, organizaţiile legionare şi ”bandele” erau anchetate la Biroul 2, sectele religioase la Biroul 3, partidele politice "burgheze" erau în atenŢia anchetatorilor Biroului 4, iar de problema "criminalilor de război" se ocupa Biroul 5. Un alt birou din cadrul Secţiei întocmea documentaŢia pentru trimiterea în unităţi de muncă a membrilor organizaţiilor şi partidelor politice "subversive", cărora Securitatea nu izbutise să le găsească pretexte pentru arestare.

Cele patru Birouri ale Serviciului 3 aveau drept obiectiv contraspionajul şi trecerile frauduloase de frontieră, iar Serviciul 4 se ocupa de contrasabotaj: în industria grea şi uşoară, telecomunicaţii şi agricultură, comerţ, finanţe şi cooperaţie. Mai exista un serviciu de secretariat, iar controlul anchetelor la Direcţiile de Securitate din teritoriu era realizat de fiecare Secţie în parte printr-un Birou de "probleme regionale". Secţiile erau direct coordonate de şeful Direcţiei, colonelul Mihai Dulgheru, care avea un adjunct (locotenent-colonelul Tudor Dincă) şi un locţiitor, şef de servicii (maiorul Samuel Antoniu). Toate deciziile luate în cadrul Direcţiei erau supuse aprobării ministrului adjunct al Internelor, Pintilie Gheorghe (şeful Securităţii) şi supervizării consilierului sovietic al Direcţiei, colonelul KGB Konopliov. Pe hîrtie, organizarea era deci fără cusur, aşa cum o concepuse Dulgheru. Dar de fapt, lumea acestor 55 de Dumnezei ai anchetelor Securităţii cunoştea şi ea toate păcatele epocii.

Securitatea te vrea cît de prost, dar credincios Partidului                      

Ca să ajungi ofiţer al Securităţii la începutul anilor '50 erau necesare cîteva lucruri. Primul dintre ele, un "ataşament" deja manifestat (şi verificat) faţă de cauza ”proletariatului”. Acest prim criteriu era lesne îndeplinit de ilegaliştii comunişti, dintre care mulţi ocupau posturi de frunte în prima organigramă a Securităţii. În primele momente, aparatul represiv conceput de PCR, la ordinele Moscovei şi cu asistenţa consilierilor sovietici din KGB veniţi special la Bucureşti avea deci componenţa etnică şi socială a partidului comunist din ilegalitate. În Securitate, majoritatea (85%) erau români, dar cei 8% evrei şi 6% maghiari încadraţi aveau însă ponderea în structurile de comandă. Treptat, în aparat au fost aduse "noile cadre", muncitori "bine orientaţi" politic după 23 august 1944, participanţi în primele rînduri la manifestaţiile, mitingurile, grevele şi acţiunile de intimidare organizate de comunişti în 1944-1947. Intraţi anterior în atenţia responsabililor de Cadre ai organizaţiilor de partid, ei primiseră diverse "sarcini pe linie de partid", iar după o verificare atentă erau îndemnaţi să treacă "în munca de Securitate".

Unul dintre subalternii lui Dulgheru, căpitanul Constantin Popescu, intrase pe o asemena filieră în Securitate. Iată cum:"La 1 iunie 1948, mă aflam ridicat de către partid din muncitor de la atelierele Griviţa Locomotive CFR, la funcţia de inspector la Inspectoratul General CFR, cînd am fost chemat la Organizaţia de partid a Capitalei, unde mi s-a pus în vedere că trebuie să mă prezint la Direcţia Generală a Siguranţei Statului, unde partidul a apreciat că trebuie să muncesc. La această dată, m-am prezentat la cadrele Securităţii, unde am fost încadrat cu gradul de Comisar şef la Direcţia a VIII-a, pe atunci Brigada Mobilă". După apariţia Securităţii, Popescu a fost repartizat ca anchetator, mai întîi în subordinea maiorului Andreescu Matusei, care se ocupa de "problema legionară", de aici fiind avansat în urma reorganizării din februarie 1951 în funcţia de ajutor al maiorului Grigore Sfetcovici, şeful Serviciului 4 Contrasabotaj.

Popescu era unul din "elementele muncitoreşti" din Direcţia de anchete. În general bine intenţionaţi, dorind să-şi facă cu abnegaţie ”datoria faţă de partid” şi să ”strivească” în anchete ”duşmanii de clasă”, aceşti tineri aveau însă serioase dificultăţi din pricina coeficientului de inteligenţă scăzut. Şi nu doar ei; iată că în acea vreme, la o şedinţă de bilanţ, chiar şeful DGSP, generalul Pintilie Gheorghe remarca: "Tovarăşi, cea mai mare problemă a Securităţii este lipsurile noastre!". Situaţia nu era diferită la începutul anilor '50 nici la nivelul conducerii Direcţiei de anchete, unde adjunctul lui Dulgheru, locotenent colonelul Tudor Dincă arăta că "nici pînă azi unii şefi de serviciu nu sînt în stare să întocmească o sinteză în care să analizeze o problemă. De exemplu, maiorul Andreescu Matusei sau maiorul Simion Fischel şi maiorul Negrea Vasile, care nu cunosc ortografia şi scriu groaznic". Mult mai dezastruos se prezentau din acest punct de vedere compartimentele de investigaţii ale Securităţii, unde s-a sesizat în mai multe rînduri că o parte dintre lucrători aveau serioase probleme, datorate nivelului de inteligenţă ”mai scăzut decît cel al propriilor informatori”.

Alcoolici, infractori, leneşi  

De multe ori, prostia era combinată cu vicii precum alcoolismul; acelaşi Tudor Dincă, prezentînd comportamentul unor cadre din subordine arăta: "fostul căpitan Dumitrescu Nicolae venea zilnic beat la serviciu, iar dimineaŢa maiorul Andreescu Matusei, şeful serviciului din care acesta făcea parte, trimitea să-l scoale din pat, acasă, şi să-l aducă la serviciu. Mai era fostul căpitan Niculescu, care deasemenea venea beat la serviciu. Împotriva acestora am obligat şeful serviciului să raporteze scris, ori de cîte ori  vin beţi la serviciu, cu propuneri de sancţiune, dar cu toate acestea nu se lua măsuri împotriva lor şi astfel, după multe tărăgăneli din partea colonelului Dulgheru şi a Direcţiei de cadre care a fost sesizată, am luat pe fostul căpitan Dumitrescu şi l-am adus la colonelul Dulgheru în birou, în stare de beţie, unde am ţipat la el, înjurîndu-l, spunîndu-i că dacă mai vine beat în instituţie îl arunc pe scări în jos".

În Securitate au pătruns în funcţii de comandă chiar şi infractori:"Lipsa de interes pentru problema cadrelor şi lipsa de control au avut înrîuriri asupra întregii munci în Securitate, astfel că toate problemele au fost tratate cu lipsă de seriozitate. Aşa s-a ajuns ca în 1949 să avem răscoalele chiabureşti în Bihor, cari au pus în mişcare sate întregi, fără ca Securitatea să cunoască ceva (pe instigatori). Căpitanul Pancovici, care în timpul reprimării a pus mîna pe mitralieră şi a tras în răsculaţi, a fost făcut şeful Regiunii de Securitate Oradea pentru aceste fapte eroice, dar instigatorii au rămas necunoscuţi. Mai tîrziu s-a descoperit că o serie de ofiţeri ai Securităţii din Oradea, în frunte cu fostul căpitan Pancovici, furau lucruri de valoare din casele nemţilor şi ungurilor fugiţi peste graniţă”.

Dezinteresul pentru încadrarea în Securitate a unor "elemente capabile" pe care îl releva în decembrie 1952 acelaşi Tudor Dincă, dezinteres care a făcut posibilă promovarea unui hoţ al cărui merit a fost acela că i-a ucis cu sînge rece pe ţăranii răsculaţi din Bihor, pornea de la nivelul conducerii aparatului. Şeful cadrelor din Securitatea Poporului, generalul Vladimir Mazuru "manifesta o mare lipsă de seriozitate în muncă. Acesta se vîntura din Direcţie în Direcţie fără să organizeze un control sau fără să ia vreo măsură. Tot timpul spunînd poveşti interminabile şi răsuflate despre cum a făcut el cercetări, cînd începea să vorbească uita să se mai oprească, dar nu a luat nici o măsură serioasă".

La acest stil de muncă al unor cadre din conducerea DGSP se adăuga centralizarea excesivă a activităţii Securităţii. La anchete, spre exemplu,"controlul lucrărilor din regiuni se făcea cu totul birocratic, în sensul că toate lucrările secţiilor de cercetări din regiuni trebuiau să vină la Direcţie spre a fi controlate şi date spre aprobare Ministrului Adjunct Pintilie Gheorghe sau ajutorilor săi. Mai trebuie arĂtat că pînă la a fi prezentate lucrările d-lui Ministru Adjunct Pintilie, se punea pe ele rezoluţii de către anchetator, şeful de birou, şeful de serviciu, subdirector şi director. Această metodă birocratică introdusă în muncă a determinat tergiversarea lucrărilor în curs de la regiuni, a dus la imprimarea lipsei de rĂspundere a directorului şi anchetatorului, prin aceea că nu aveau competinţa să rezolve nici un fel de problemă fără aprobare şi în acelaşi timp a mai făcut ca sus în Direcţie să se piardă perspectiva problemelor şi să se tergiverseze o serie de lucrări importante în curs".

Arestaţii – victimele ”stilului de muncă” de la Anchete

Consecinţele acestei excesive centralizări semnalate de Tudor Dincă nu au întîrziat să se arate: la Serviciul 2, condus de maiorul Alexandru Alexandru şi de căpitanul Simion Fischel, serviciu controlat de adjunctul lui Dulgheru cu ocazia reorganizării din martie 1952 a Direcţiei, acesta a găsit 10.000 corespondenţe neclasate la dosar, 2.000 de dosare nepredate de un an la arhivă sau spre operare; între ele, 20 de dosare "privind cca. 40-50 criminali de război, care trebuiau arestaţi pe baza rezoluţiei d-lui Ministru Adjunct Pintilie Gheorghe cu aproximativ un an în urmă". Ca urmare a tergiversării anchetelor, aveau de suferit în special cei anchetaţi, după cum relevă unele rezultate ale inspecţiilor pe care colonelul Dincă le-a efectuat în 1951 la mai multe Servicii de anchetă teritoriale: "Ca o consecină a sistemului birocrat şi a lipsei simţului de răspundere din sectorul de cercetări, am găsit la Serviciul judeţean Fălticeni, condus de fostul maior Fucs o grupă de copii între 12-14 ani, în număr de vreo 8 sau 10, arestaţi pentru că jucîndu-se la marginea unei păduri de-a bandiţii şi care aveau o ţeavă de plici (armă de salon), au format o organizaţie contrarevoluţionară. Aceştia erau arestaţi de circa 4 luni şi bătuţi pentru a da declaraţii aşa după cum voia anchetatorul. Intrînd în arest, împreună cu lt.col. Gluvacov şi col. Popescu Gheorghe, cari se găseau şi ei în muncă de control, am găsit o situaţie groaznic de respingătoare, încît lt.col. Gluvacov a început să vomite şi a ieşit imediat din arest. Într-una din camere se găsea o femeie arestată de circa 8 luni; pe pat nu avea scînduri, ci stătea pe gratiile din balot de fier, care îi mîncaseră şoldurile, provocîndu-i grave răni. Nemaiputînd sta pe pat, stătea pe jos pe ciment, unde îşi făcea şi necesităţile. De jur împrejurul ei forfoteau viermii şi împrăştia un miros sufocant. Femeia înnebunise deja şi scotea nişte urlete de disperare, cînd ne-a văzut".

Reclamînd aceste stări de lucruri, Teodor Dincă arăta că "la aproape toate regiunile unde am făcut controlul am găsit situaţii asemănătoare, unele mai grave, altele mai puţin grave. La aproape toate regiunile situaţia arestaţilor era jalnică". Metodele "nepermise", tortuarea excesivă a anchetaţilor "din cauza nepriceperii şi a lipsei de control" excelau. Tudor Dincă a semnalat aceste rezultate ale inspecţiei lui generalului Mazuru în februarie 1951, cînd Direcţia de anchete a trecut sub comanda acestuia din urmă. Fără urmări: "Mi-a rĂspuns că nu este de acord a se da competinţe şefilor de regiuni, pentru a rezolva problemele în cercetări, motivînd că şi aşa fac greşeli şi abateri". De fapt, centralizarea aparatului de Securitate era decisă de consilierii sovietici, de comun acord cu agenţii KGB Pintilie Gheorghe şi Alexandru Nicolski, cei care conduceau de fapt poliţia politică a regimului comunist în anii '50, fiind o expresie a controlului exercitat de sovietici asupra structurilor de partid şi de stat în România anilor ‘50.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici