ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Afacerile postrevoluţionare ale Securităţii (II)

În 22 decembrie 1989, Departamentul Securităţii Statului avea un efectiv total de 15.312 angajaţi, dintre care 10.114 ofiţeri, 791 maiştri militari, 3.179 subofiţeri şi 1.228 personal civil. În unităţile centrale ale Securităţii lucrau 6.602 persoane, în cele teritoriale şi la Securitatea Municipiului Bucureşti 6.059, în şcolile de pregătire şi perfecţionare a cadrelor 225, iar în unităţile speciale acoperite 2.426, dintre care 1.892 ofiţeri.

1635 afişări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Afacerile postrevoluţionare ale Securităţii (II)

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Afacerile postrevoluţionare ale Securităţii (II)

Pe mulţi dintre aceştia, ziua de 22 decembrie 1989 i-a găsit nepregătiţi. Un exemplu: derularea evenimentelor a fost atît de rapidă, încît la două ore după ce curtea Inspectoratului Securităţii din Braşov era împînzită de mulţime, o maşină, condusă de un maistru militar, aducea de la una din fermele Gospodăriei de partid din apropierea Braşovului un porc, pentru masa de sărbători a cadrelor. Aceeaşi lipsă de imaginaţie în evaluarea evenimentelor care au urmat, izvorîtă din sentimentul fiecărui securist, de apartenenţă la o castă imuabilă, a dus la blocarea sistemului.

Regruparea Securităţii după decembrie 1989

Nici în haosul generalizat care a domnit în 22 decembrie 1989 şi nici ulterior modul de dizolvare şi de punere sub control a structurilor DSS n-a fost clar precizat în succesiunea de acte normative emise de puterea provizorie. În aceeaşi situaţie s-a aflat şi aparatul partidului comunist. Mai întîi, în Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, citit la Televiziune de Ion Iliescu pe 22 decembrie 1989 în cursul serii, se spunea doar că “întreaga putere în stat este preluată de Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Lui i se va subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne”.

Deşi această formulare era suficient de confuză pentru a amplifica nesiguranţa şi deruta fără margini din acea perioadă, CFSN a revenit abia pe 24 decembrie cu un alt comunicat, în care se arăta: “Unităţile Ministerului de Interne se vor integra în Ministerul Apărării Naţionale, care preia comanda unică asupra tuturor trupelor şi mijloacelor de luptă ale ţării”. În cele două zile care au urmat fugii lui Ceauşescu, asupra fostei Securităţii fusese aruncată anatema, dar demonizarea s-a rezumat doar la nivelul conştiinţei publice. Pentru că începuse dizolvarea ei în apele puterii, a lipsit, de atunci şi pînă astăzi, o condamnare oficială a acţiunilor represive ale fostei poliţii politice.

O mutare deloc lipsită de importanţă pe tabla de joc a acelor zile a reprezentat-o emiterea pe 26 decembrie de către CFSN a unui decret, cu un unic articol, care avea următorul conţinut: “Se numeşte în funcţia de Ministru al Apărării Naţionale generalul-colonel Nicolae Militaru”. Suspectat de către Ceauşescu de trădare în favoarea KGB-ului, generalul Militaru fusese îndepărtat din funcţiile de comandă de aproape un deceniu, timp în care se aflase sub atenta supraveghere a Securităţii. Odată instalat în funcţie, ministrul apărării a semnat, alături de Ion Iliescu un nou decret privind soarta fostului DSS. La articolul 1 al Decretului CFSN nr.4 se preciza: “Trec în componenţa MApN Departamentul Securităţii Statului, Comandamentul Trupelor de Securitate, împreună cu organele şi unităţile din subordinea acestora. Sînt incluse în acestea structura, bugetul, personalul, armamentul, muniţia, tehnica din dotare, fondurile fixe, precum şi activul şi pasivul din ţară şi din străinătate”.

 

Gelu Voican-Voiculescu, ”salvatorul” Securităţii

Pe fondul manipulării opinei publice, căreia i se arătau la televiziune imagini cu centre de ascultare dezafectate, în primele luni ale anului 1990 s-a desfăşurat o intensă activitate de regrupare a structurilor fostei Securităţi, în paralel cu eforturile unor demnitari ai momentului de a le controla. Formal, DSS trecuse încă din 22 decembrie în subordinea Ministerului Apărării. În 31 decembrie însă, imediat după arestarea lui Iulian Vlad şi a apropiaţilor săi,  preşedintele CFSN Ion Iliescu l-a numit comandant al Departamentului Securităţii Statului pe Gelu Voican Voiculescu (la acea dată, vice-prim ministru în Guvernul provizoriu). În seara aceleiaşi zile, la ora 22, acesta a organizat o şedinţă extraordinară la sediul Internelor, convocîndu-i pe ofiţerii superiori din Securitate.

La întrunire, Voican le-a garantat ofiţerilor DSS că noua putere nu va purta un război împotriva lor, ci se va limita doar la destructurarea instituţiei. Începînd cu 2 ianuarie 1990, generalul Militaru şi Voican Voiculescu au coordonat preluarea de către MApN a Securităţii. Concret, s-a trecut la analizarea organigramei acesteia şi la creionarea viitoarelor structuri informative ale României. Ele au avut ca bază personalul şi logistica Securităţii, care în mod formal nu a fost niciodată desfiinţată. Reamintim că prin Decretul semnat în 26 decembrie de Ion Iliescu şi Nicolae Militaru, Departamentul Securităţii Statului era trecut în componenţa MApN, iar în 31 decembrie 1989 la comanda acestuia a fost numit vicepremierul Gelu Voican Voiculescu. Documentele stocate în arhivele DSS, vasta reţea de informatori, potenţialele servicii care puteau fi aduse de ofiţerii de informaţii şi nu în ultimă instanţă afacerile Securităţii nu puteau rămîne nevalorificate sau lăsate de izbelişte şi noua putere a înţeles rapid acest lucru.

Soarta Securităţii, care a dispărut de la sine, fără ca această dispariţie să fie legiferată, a fost împărtăşită şi de fostul partid comunist, din aceleaşi motive. Decretul de dizolvare a PCR, semnat la presiunea străzii în 12 ianuarie 1990, a fost abrogat peste cinci zile, în urma unei decizii a Consiliului CFSN. O eventuală dizolvare ar fi atras problema succesiunii şi legiferarea modului de împărţire a patrimoniului PCR. În ambele cazuri, pe lîngă raţiunile politice ale noii puteri, care ezita o ruptură clară cu trecutul, a mai existat una. Am numi-o privatizarea regimului comunist, după modelul care se derula în acele momente şi în URSS. Ofiţerii fostei Securităţi au contribuit la acest proces în trei feluri: a) în cadru organizat; b) prin acţiuni individuale sau de grup, plasate însă sub protecţie instituţională; c) pe cont propriu – într-un procent redus şi cu un succes discutabil.

                                                                       

Unităţile ”economiei socialiste” din Securitate

Înainte de 1989, existau în Departamentul Securităţii Statului două unităţi care desfăşurau activităţi cu caracter exclusiv economic:  Întreprinderea de Comerţ Exterior “Dunărea”, aflată sub comanda colonelului Constantin Gavril şi Serviciul Independent pentru Comerţ Exterior, codificat UM 0650, aflat sub comanda colonelului Ştefan Alexandru. La ICE Dunărea lucrau 115 ofiţeri, 10 subofiţeri şi 12 civili. În cadrul Serviciului Independent pentru Comerţ Exterior lucrau 41 ofiţeri, 2 subofiţeri şi 2 civili. Sarcinile acestora erau de a controla comerţul exterior al României. Cadrele fostei Direcţii de Informaţii Externe sau UM 0544, actualmente Serviciul de Informaţii Externe derulau şi ele aşa-zise “operaţiuni speciale”, care constau în contrabandă, furturi sau vînzări de tehnologii şi arme, precum şi în vînzarea de saşi şi evrei, în baza unor înţelegeri nici astăzi recunoscute cu autorităţile vest-germane, respectiv israeliene.

Ofiţerii români au pus la punct chiar formulare tipizate, prin care se stabilea valoarea fiecărui om vîndut, în funcţie de studii, vîrstă şi stare de sănătate. Asemenea formulare mai există în arhivele SIE. De asemenea, o parte importantă a ofiţerilor din UM 0544 au lucrat sub acoperiri comerciale în Occident, gestionînd foarte multe dintre afacerile externe ale regimului comunist şi ale Securităţii. În spionajul României Socialiste lucrau în preajma evenimentelor din decembrie 1989 un număr de 715 ofiţeri, 36 maiştri militari, 197 subofiţeri şi 111 personal civil.

Odată cu “preluarea” fostelor unităţi ale DSS de către Ministerul Apărării Naţionale în ianuarie 1989, Gelu Voican Voiculescu şi Nicolae Militaru au hotărît includerea MapN a uneia dintre unităţile specializate în comerţ exterior ale Securităţii – este vorba de către ICE Dunărea, care “se contopeşte cu ROMTEHNICA”. Raţiunea nu putea fi decît una – dinamizarea exporturilor “speciale” ale unităţii producătoare de armament militar, în condiţiile în care concurenţa pe piaţă crescuse invers proporţional cu posibilităţile de desfacere. În aceste condiţii, foste cadre ale Securităţii angajate la ROMTEHNICA au reuşit ulterior performanţe deosebite, alături de ofiţeri de informaţii militari, precum vînzarea de echipamente militare Irakului. Un articol apărut în “New York Times” în vara anului 2002, bazat pe un studiu elaborat de doi experţi americani în dezarmare nucleară, releva “semnarea unui contract în ianuarie 1995 pentru cumpărarea a 250 de seturi de componente de motoare pentru rachete, pe care Irakul nu le putea produce, ceea ce încălca fără îndoială flagrant embargoul impus acestei ţări de către Organizaţia Naţiunilor Unite”. Un contract similar se derulase anterior cu Iranul, în condiţiile embargoului şi sancţiunilor impuse de Statele Unite asupra acestei ţări – dar asupra “comerţului cu arme” şi a implicării în acesta a foştilor ofiţeri de informaţii ai regimului comunist, fie militari, fie securişti, voi reveni într-un articol separat.

Un control preliminar realizat în perioada 17 iulie – 10 august 2000 în arhivele operative şi neoperative ale ICE Dunărea de un procuror specializat din Parchetul General a pus în lumină mai multe aspecte, din care reţinem: nerepatrierea unor dobînzi la depozite bancare plasate de unitatea Securităţii în străinătate, practica plăţii unor comisioane exagerate, în numerar, către intermediari în baza unor înţelegeri prealabile, sume din care o parte erau ulterior plasate în conturi personale la bănci străine de către cei care gestionau tranzacţiile şi chiar ridicarea de bani în numerar de către persoane fizice, la ordinul ICE Dunărea, de la ghişeele BRCE, fără ca operaţiunile să fie evidenţiate în registre contabile. Investigaţiile s-au oprit aici. După alegerile din 2000, arhivele ICE Dunărea au fost re-clasificate şi ulterior au dispărut de-a binelea, procurorul Ovidiu Buduşan, autorul investigaţiei, a fost demis din Parchetul General sub un pretext oarecare, iar asupra acestei laturi a implicării instituţionalizate a Securităţii şi urmaşilor ei în afaceri s-a aşternut tăcerea.  

 

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici