ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Capitaliştii comunismului: un gestionar condamnat la moarte în 1971, mînă în mînă cu un maior de securitate

Vineri, 3 octombrie 1975, de la Ambasada Statelor Unite la Bucureşti pleca o cablogramă secretă, semnată ”Barnes”, cu următorul conţinut: ”Pedeapsa capitală este aplicată în mod ocazional în România, dar în mod diferit, de obicei ca lecţie atunci cînd corupţia a fost văzută ca depăşind normele obşnuite din Balcani”.

3542 afişări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Capitaliştii comunismului: un gestionar condamnat la moarte în 1971, mînă în mînă cu un maior de securitate

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Capitaliştii comunismului: un gestionar condamnat la moarte în 1971, mînă în mînă cu un maior de securitate

Sînt date mai multe exemple, între care şi acela al unui ”capitalist” din plină epocă socialistă: un gestionar de magazin. Puţini au ştiut la vremea respectivă că arestarea acestuia a creat un mic seism şi în Securitate.

WikiLeaks despre capitaliştii din RSR

Telegrama din 1975, publicată în zilele noastre pe wikileaks.org conţine mai multe exemple. Primul este cel al lui ”Ion Tudora, un şef de secţie de la firma de import-export română Agrexim, care a fost condamnat şi executat în octombrie 1973 pentru subminarea economiei naţionale, prin favorizarea anumitor firme externe în contracte. S-a pretins că Tudora a primit ilegal mărfuri inevaluate la două milioane de lei”.

Al doilea caz prezentat era unul mai vechi: ”În 1971, Dezideriu Sebestyen, şef de magazin alimentar a primit sentinţa de condamnare la moarte pentru delapidarea a 4.6 milioane de lei. Alexandru Nicolau, directorul general al firmei Romchim, a fost demis la finele anului 1974, acuzat pentru infracţiuni economice şi a fost condamnat la moarte. Ultimul raport al nostru este că se află probabil încă în viaţă”. Barnes avea dreptate: Nicolau, care fusese cu abia un an în urmă în Statele Unite într-o delegaţie oficială cu ministrul de resort, participînd la semnarea unor importante acorduri comerciale româno-americane, a scăpat în cele din urmă de pedeapsa capitală.

Justiţia comunistă nu arătase însă nicio cruţare faţă de ceilalţi doi, executaţi anterior: ”şpăgarul” Tudora şi gestionarul Sebestyen. Cazul celui din urmă, un ”capitalist” de autentică factură, dar născut în împrejurări potrivnice, merită relatat, pentru că de la el pornind, ofiţerii din Securitate au pierdut ore în şir, în ”prelucrări” privind ”apărarea avutului obşesc”, fără să înţeleagă de la început de ce.

Apărarea ”avutului obştesc” – nou ”azimut” la Securitate, deşi era treaba Mliţiei 

În toamna anului 1971, în toate unităţile de Securitate se prelucrau cu o ”limbă de lemn” tipică instituţiei mai multe ”aspecte”, care ţineau în special de ”apărarea avutului obştetsc”. Deşi nu prea era treaba ei, ci a Miliţiei. Nu se spunea nimic concret, dar se accentua asupra faptului că ”fiecare dintre noi are datoria de a manifesta o atitudine fermă, combativă, pentru demascarea oricăror acţiuni, din partea oricăror elemente, sub orice forma ar atenta împotriva avutului obştesc. Ca lucrători de securitate, ne revin şi sarcini specifice compartimentelor în care lucrăm, astfel: cei care lucrează în sectorul informativ-operativ, să manifeste combativitate faţă de fenomenele care lovesc în avutul obştesc”.

Era vorba de o reorientare a ”reţelei informative”, pentru ca ”în acest scop, trebuie să folosească atît reţeaua informativă, cît şi celelalte mijloace ale muncii de securitate, pentru a cunoaşte orice fenomene sau acţiuni care ar leza avutul obştesc”, ”să întreprindă şi să propună măsuri de prevenire, să urmărească rezolvarea semnalărilor pe care le fac în această problemă; de asemenea, cei care lucrează în mediul rural, folosind reţeaua şi celelalte mijloace, să acorde atenţie depistării acţiunilor care lovesc în baza economică a C.A.P.-urilor şi care, urmare, generează comentarii şi stări de spirit negative, provocînd, totodată, slăbirea unităţilor respective”.

Aceste cuvinte de lemn au îmbrăcat însă, în plan concret, o haină tristă şi prozaică: a început ofensiva împotriva bieţilor ţărani, care mai plecau de pe cîmp cu cîte o găleată de cartofi sau doi-trei ştiuleţi de porumb. O ofensivă ”inspirată” şi alimentată de turnătorii satelor şi condusă de şeful de post, care, puţini ştiu, aveau o jumătate de normă la Securitate. De atunci încolo, o mulţime de ţărani au înfundat puşcăriile, ori au fost condamnaţi ”la locul de muncă”, în ”procese spectacol” la căminele culturale, pentru ”furt în dauna avutului obştesc”. 

”Limba de lemn” era plimbată prin toate şedinţele la Securitate, şi fiecare trebuia să înţeleagă, printre rînduri, că se întîmplase ceva: ”Trebuie să acţionăm în mod mai eficient pentru ridicarea necontenită a nivelului de conştiinţă socialistă a tuturor cadrelor noastre. Pentru aceasta, şefii profesionali pe toate treptele, împreună cu organizaţiile de partid, să intreprindă măsuri de studiere, cunoaştere şi însuşire temeinică de către întregul efectiv al aparatului de securitate a sarcinilor izvorîte din documentele de partid, a legilor ţării, luînd măsuri pentru stricta lor respectare. De asemenea, să se dezvolte în mod sistematic spiritul de răspundere al tuturor cadrelor, pentru apărarea proprietăţii obşteşti. Faţă de acele cadre ale aparatului nostru care vor încălca hotărîrile de partid şi de stat, legile ţării, care prin poziţia, atitudinea şi comportarea lor vor favoriza, direct sau indirect, săvîrşirea de infracţiuni ce lovesc în proprietatea obştească, sau afectează principiile de echitate şi dreptate socială, să se manifeste maximum de exigenţă şi fermitate în luarea măsurilor corespunzătoare, asemenea elemente neavînd ce căuta în rîndurile aparatului de Securitate”. Cînd s-a pus punct cîte unei asemenea şedinţe, toţi securiştii participanţi la ea ştiau: e clar, cineva a călcat pe bec şi s-a ars rău de tot.

Aşa şi era.

Paşapoarte date pe fripturi

La Cancelaria Consiliului Securităţii Statului s-a înregistrat în 29 octombrie 1971 o ”Notă” cu indicativul ”strict secret” care explică toate aceste demersuri întreprinse mai sus şi toată agitaţia care cuprinsese diversele eşaloane ale Securităţii. Nota curpindea ”unele aspecte în legătură cu apărarea avutului obştesc”, ”îndeplinirea sarcinilor încredinţate de către popor pentru apărarea securităţii statului”, în care ”aparatul nostru şi-a adus o oarecare contribuţie şi la prevenirea unor acţiuni care aveau drept scop păgubirea economiei naţionale, prin demascarea şi împiedicarea punerii în aplicare a planurilor unor elemente duşmănoase”. Dar – şi aici exista un mare DAR – ”spre regretul nostru profund, însă, trebuie să arătăm că, deşi majoritatea covîrşitoare a personalului din cadrul Consiliului Securităţii Statului are o atitudine pătrunsă de simţul răspunderii partinice, patriotice fată de avutul obştesc, mai sunt cadre care, contrar normelor eticii socialiste, contrar trăsăturilor ce trebuie să caracterizeze pe toţi lucrătorii de securitate, manifestă atitudini ce facilitează acelor elemente care, într-un mod sau altul, provoacă pagube avutului obştesc şi, în unele cazuri, comit ei însişi fapte de natură să lovească în avutul obştesc”.

Şi se intră apoi de-a dreptul în subiect: complicitatea dintre ”delapidatorul” Sebestyen Dezideriu, condamnat la moarte şi executat, aşa cum o arată fişa lui penitenciară, cu un ofiţer superior de Securitate.

Sebestyen Dezideriu a fost reţinul de Inspectoratul Judeţean de Miliţei Caraş Severin în data de 24 iulie 1970 şi a stat în arestul Miliţiei din Caransebeş pînă la data de 28 mai 1971, cînd s-a pronunţat sentinţa judecătorească 81/1971 de condamnare la moarte, pentru delapidarea sumei de 4.385.764 lei, prejudiciu stabilit de Procuratura Judeţeană Caraş-Severin. După ce Tribunalul i-a respins recursul cu încheierea 41/1971, Sebestyen a fost transferat la Jilava, în data de 6 august 1971, mai avînd o singură şansă: graţierea, dar şi aceasta a fost respinsă şi a fost executat la acest penitenciar, în 26 octombrie 1971.

Pe tot parcurul cercetării sale, fostul gestionar mai avea o singură speranţă: prietenul său de la Securitate. Nu ştia că, la rîndul său, acesta fusese încolţit. Documentul citat al Securităţii arată: ”cu ocazia cercetării grupului de delapidatori în frunte cu Sebestyen Dezideriu, una dintre femeile implicate şi care a fost condamnată la 20 ani închisoare, a declarat că maior Petre Ioan, fost şef de Secţie la Inspectoratul de Securitate Judeţean Caraş-Severin era în relaţii amicale cu Sebestyen Dezideriu, venind frecvent la magazinul condus de acesta, unde consuma mîncăruri şi băuturi în biroul său şi de la care primea diferite alimente, pe care nu le plătea”.

Relaţiile dintre cei doi au mers mai departe de atît – hrană, contra protecţie faţă de controalele Miliţiei economice, care a funcţionat o bună bucată de vreme. ”Din declaraţii mai rezultă că Dezideriu a intervenit pe lîngă maior Petre Ioan, pentru a obtine viza de plecare în R.F. a Germaniei a trei persoane din anturajul său, cărora, anterior, le fuseseră respinse cererile. Tot din cercetări rezultă că maior Petre Ioan ar fi obţinut de la una din cele trei persoane o sumă de bani, iar la o alta ar fi consumat mîncăruri şi băuturi alcoolice. Menţionăm că cele trei persoane au plecat în R.F. a Germaniei, pe bază de paşaport, şi s-au întors în ţară. Procuratura militară a efectuat cercetări cu privire la aceste fapte, rezultînd că maior Petre Ioan a intervenit pentru cele trei persoane în vederea obţinerii paşapoartelor”.

Maiorul de Securitate se ”împrumutase” cu bani de la un informator

Cum pornise de fapt totul? Despre maiorul Petre Ioan de la Securitate se primise, cu circa un an de zile în urmă o sesizare oficială, pe o altă filieră a Securităţii, ”din care rezulta că, prin intermediul ofiterului, o cetăţeană din Reşiţa a primit paşaport să plece în R.F. a Germaniei şi intenţiona să nu mai revină în ţară, dacă nu era oprită la graniţă. La 11 decembrie 1970, faptele respective au fost raportate şi de un ofiţer din cadrul inspectoratului. Cu toate acestea, Inspectorul şef nu a luat măsuri de verificare a celor semnalate. Mai mult, inspectorul şef nu a raportat nimic conducerii Consiliului Securităţii Statului, în legătură cu cercetările efectuate de Procuratura Militară. De asemenea, nu a luat măsuri de verificare, pentru a clarifica şi alte semnalări, referitoare la relaţiile ofiţerului cu Dezideriu”.

Mai erau şi altele, care s-au descoperit în timpul în care ancheta celor arestaţi se derula în beciurile Miliţiei, atunci cînd subalternii maiorului au înţeles că pot să vorbească liber despre ce mai făcuse acesta : de pildă, se împrumutase cu o sumă de bani ”de la un fost informator”. Au mai ieşit la iveală ”alte sesizări referitoare la faptul că ar fi pretins bani pentru a facilita eliberarea unor paşapoarte, unele abuzuri privind obţinerea şi repararea unui autoturism personal, sustragerea unei sume de bani din fondul Consiliului Securităţii Statutui (sesizare recentă)”.

Securistul-infractor, complice cu delapidatorul, a scăpat însă mai ieftin. A fost degradat, dat afară din Securitate şi condamnat penal pentru faptele sale. Fripurile mîncate la prietenul său Dezideriu i-au stat, pentru cîţiva ani, în gît. Dar Securitatea intrase în alertă: se bănuia, pe bună dreptate, că nu e un caz singular. S-a văzut ulterior că aşa stăteau lucrurile.

O simplă ”strîngere a şurubului” de către unitatea de contrainformaţii, la ordinele conducerii superioare a Consiliului Securităţii Statului, a scos la iveală, curînd, odată cu controalele declanşate la toate unităţile, că favoritismul şi corupţia nu ocoliseră nici pe departe instituţia, care era departe de a fi ea însăşi un templu al cinstei şi onoarei, cum îşi imaginaseră despre ea şefii cei mari de la partid. Dimpotrivă…

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici