Judecătorii CC Predescu, Gaspar, Toader: Referendumul trebuia validat. Nu am fost consultaţi la erată

Judecătorii CC Ion Predescu, Acsinte Gaspar şi Tudorel Toader, care au făcut opinie separată la hotărârea de invalidare a referendumului din 29 iulie, şi-au argumentat dezacordul prin faptul că decizia a fost luată în baza "eratei" la adoptarea căreia ei nu au fost consultaţi.

2268 afișări
Imaginea articolului Judecătorii CC Predescu, Gaspar, Toader: Referendumul trebuia validat. Nu am fost consultaţi la erată

Tudorel Toader şi Ion Predescu (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Dezacordul exprimat în raport cu hotărâre de invalidare a rezultatelor referendumului naţional din data de 29 iulie 2012, are la bază faptul că aceasta a fost adoptată prin raportare la prevederile art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, soluţie prefigurată prin «erata» din data de 6 august 2012, referitoare la Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3 din 2 august 2012 , «erată» la adoptarea căreia nu am fost consultaţi, procedeu fără precedent în jurisprudenţa constituţională", se arată în opinia separată la hotărârea Curţii Constituţionale (CC) din 21 august, dată publicităţii luni.

Cei trei magistraţi subliniază că, pe de o parte, prin Hotărârea nr. 3 din 2 august 2012, CC a statuat în sensul că cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate "au dreptul de a vota în mod liber în străinătate pe listele electorale suplimentare", iar "raţiunea pentru care aceşti cetăţeni nu sunt înscrişi în listele electorale permanente rezidă în faptul că nu au domiciliul în ţară, astfel încât numărul acestora nu poate influenţa cvorumul legal de participare la referendum, respectiv majoritatea persoanelor înscrise pe listele electorale permanente", iar pe de altă parte, erata completatoare face referire la "listele electorale cuprinzând cetăţenii români cu drept de vot care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv", aşadar indiferent de domiciliu.

Predescu, Gaspar şi Toader precizează, în acelaşi context, că listele electorale permanente sunt definite prin prevederile art. 7 alin. 1) din Legea nr. 370/2004, pentru alegerea Preşedintelui României, în care se statuează că acestea "se întocmesc pe comune, oraşe şi municipii, după caz, şi cuprind toţi alegătorii care domiciliază în comuna, oraşul sau municipiul pentru care ele au fost întocmite".

"În sensul legii, starea de fapt (domiciliază) se suprapune peste starea de drept (au domiciliul), motiv pentru care cetăţenii români cu domiciliul ori reşedinţa în străinătate nu pot fi incluşi în listele electorale permanente, însă îşi pot exercita dreptul de vot fiind cuprinşi în listele electorale suplimentare. Prin urmare, includerea în listele electorale permanente a celor 1.101.809 cetăţeni români cu domiciliul ori reşedinţa în străinătate, la care se adaugă o parte dintre ceilalţi 1.468.369 cetăţeni aflaţi în aceeaşi situaţie, dintre care unii sunt minori este de natură să afecteze rezultatul referendumului", susţin cei trei judecători.

Potrivit celor trei magistraţi, soluţia este promovată şi prin Liniile directoare privind alegerile, adoptate de către Comisia de la Veneţia în cadrul celei de-a 51-a sesiuni plenare de la Veneţia, din 5-6 iulie 2002, prin care la art. I 1.2. se prevede că o listă electorală suplimentară poate permite să voteze persoanelor care şi-au schimbat domiciliul.

"Considerăm că listele electorale permanente nu pot cuprinde nici pe cei 512.379 cetăţeni români cu drept de vot ale căror acte de identitate au expirat, fără a fi reînnoite până în ziua votului. Aceasta deoarece, în sensul art. 2 lit. d) din Legea nr. 370/2004, pentru alegerea Preşedintelui României, actele de identitate trebuie să fie valabile în ziua votării. În caz contrar, menţinerea acestei categorii de persoane pe listele electorale permanente, este de natură să consacre o nouă categorie, a celor care nu îşi pot exercita dreptul de vot, persoane care în mod obiectiv vor fi absente. În ipoteza în care dreptul de vot este exercitat pe baza unei cărţi de identitate provizorie, respectivele persoane sunt trecute şi pe liste electorale suplimentare", se mai arată în opinia separată.

Predescu, Gaspar şi Toader au mai spus că, în aceste condiţii, cifra de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente, cifră luată în considerare la adoptarea hotărârii, nu reflectă structura şi dimensiunea corpului electoral actual.

"Pornind de la continua scădere a populaţiei României, de la datele statistice furnizate în mod oficial, de la necesitatea eliminării din liste a celor decedaţi, a persoanelor care au pierdut cetăţenia ori drepturile electorale considerând că în listele electorale permanente nu pot fi incluşi cetăţenii români cu domiciliul ori reşedinţa în străinătate şi nici cei ale căror acte de identitate nu sunt valabile, constatăm că datele finale sunt de natură să conducă la validarea rezultatelor referendumului", au mai spus cei trei judecători CC care nu au fost de acord cu validarea referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu.

Hotărârea CC de invalidare a referendumului a fost citită luni în Parlament. La momentul publicării ei în Monitorul Oficial, va înceta interimatul lui Crin Antonescu la Cotroceni, iar Traian Băsescu îşi va relua exercitarea atribuţiilor constituţionale şi legale de preşedinte al României, conform deciziei CC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici