Lipsa căldurii în unele apartamente din Capitală, cauzată de avarii la CET-uri şi la Electrica

Directorul RADET, Mihai Becheanu, a spus că regia nu are nicio avarie şi că cele provocate, luni, au fost cauzate de avarii de la CET-uri, dar şi de la Electrica, care mai avea de rezolvat situaţia la patru puncte rămase fără curent electric de care depind aproximativ 40 de blocuri.

96 afișări
Imaginea articolului Lipsa căldurii în unele apartamente din Capitală, cauzată de avarii la CET-uri şi la Electrica

Lipsa căldurii în unele apartamente din Capitală, cauzată de avarii la CET-uri şi la Electrica (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

"În ultimele 24 de ore, am avut sesizări că în 21 de puncte din Capitală, la punctele de energie termică a fost întreruptă furnizarea energiei electrice, cea mai lungă pauză fiind de 20 de ore, ponderea cea mai mare fiind în Sectorul 2 al Capitalei", a declarat Mihai Becheanu, la Comandamentul de deszăpezire întrunit luni seară, la Primăria Capitalei.

Potrivit directorului RADET, întreruperea furnizării energiei electrice duce atât la lipsa căldurii, cât şi a apei calde, în prezent, din cele 21 de puncte, unde în ultimele 24 de ore s-a întrerupt curentul electric, fiind nerezolvate patru.

"RADET nu are nicio avarie. Motivele pentru care bucureştenii nu au avut căldură sunt întreruperea energiei electrice, avariile de la CET-uri, dar şi teama că facturile se vor dubla", a mai spus Becheanu.

În acest sens, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, i-a solicitat directorului RADET ca în bugetul pe 2010 al instituţiei să introducă la capitolul "Cheltuieli" şi sumele necesare achiziţionării de generatoare. Potrivit edilului şef, generatoarele trebuie folosite ca surse alternative în momentul în care Electrica ar avea probleme cu furnizarea energiei electrice.

"Având în vedere că la fiecare punct sunt arondate, în medie, câte zece blocuri, înseamnă că în 24 de ore, peste 200 de blocuri au rămas fără apă caldă şi căldură. Acest lucru nu este de neluat în seamă", a spus Oprescu.

În legătură cu avariile de la CET-uri, care au dus la întreruperea furnizării agentului termic în apartamente, directorul RADET a precizat că acestea au variat între patru şi cinci ore, avariile fiind remediate în totalitate până seara.

Directorul RADET a spus, luni seară că în timpul zilei a primit peste 40 de sesizări de la asociaţii de locatari unde administratorii au oprit furnizarea căldurii de frica majorării preţului la facturi. În acest context, el a arătat că facturile pe ianuarie nu vor fi mai mari decât cele din luna similară din 2009.

În acest sens, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a amintit că majorarea gigacaloriei va fi de 8.2%, iar această mărire va fi suportată de municipalitate.

Peste 80 de blocuri din sectoarele 1, 2, 3 şi 6 din Capitală au avut probleme, luni până la ora prânzului, cu furnizarea căldurii în apartamente, din cauza unor disfuncţionalităţi apărute în reţeaua de distribuţie a energiei termice şi a unei avarii de la CET Sud.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici