Maior: Cazul Floricel Achim reprezintă o acţiune clasică de spionaj

Comisia parlamentară pentru controlul SRI a fost informată, miercuri, de conducerea SRI, în legătură cu cazul Floricel Achim, a precizat preşedintele Comisiei, deputatul Cezar Preda.

517 afișări
Imaginea articolului Maior: Cazul Floricel Achim reprezintă o acţiune clasică de spionaj

Maior: Cazul Floricel Achim reprezintă o acţiune clasică de spionaj

"S-a făcut informarea către comsie şi este suficient", a precizat Cezar Preda, care a arătat că, într-un caz aflat în derulare, cum este cel la care se face referire, comisia nu poate face recomandări.

Directorul SRI, George Maior, a precizat, la rândul său, în cadrul unei declaraţii de presă, după şedinţa Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, la care a participat împreună cu alte cinci persoane din conducerea instituţiei, că, în sine, cazul Floricel Achim reprezintă o acţiune clasică de spionaj.

"Cazul în esenţă este o acţiune clasică de spionaj, documentată de SRI, în care un agent al unui serviciu de informaţii a desfăşurat activităţi de culegere de informaţii pe teritoriul României, recrutând un cetăţean român cu acces la date şi informaţii cu caracter clasificat, care l-a implicat în culegerea şi transmiterea de informaţii", a spus Maior.

El a precizat că acest caz este lucrat la nivelul Parchetului General şi DIICOT şi reprezintă un segment dintr-o operaţiune mult mai complexă realizată de Direcţia Generală de Contraspionaj a SRI.

"SRI a documentat informativ modalităţile concrete prin care documente cu caracter militar aparţinând Ministerul Apărării Naţionale au fost sustrase ilegal, fiind ulterior transmise reprezentanţilor unui alt stat nealiat. Pentru activităţile desfăşurate şi în funcţie de importanţa datelor obţinute şi furnizate, cei doi erau recompensaţi cu diverse sume în valută", a adăugat Maior.

El a arătat că, pentru a nu periclita investigaţia judiciară aflată în desfăşurare, SRI nu poate oferi informaţii suplimentare legate de acest caz.

Citeşte şi:

Subofiţerul acuzat de trădare a recunoscut acuzaţiile

Marinov Zikolov a fost ataşat militar la Ambasada Bulgariei

SRI monitoriza din 2005 strângerea de informaţii clasificate

NATO a luat notă de cazul de spionaj de la MApN

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici