METEO: Cum va fi VREMEA în săptămâna 10-17 decembrie. Unde va ninge şi cum vor fi temperaturile în Bucureşti

Valorile termice rămân, în continuare, în normă pentru această perioadă, spun reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), precizând că la începutul săptămânii viitoare temperatura maximă va fi de 10 grade. De asemenea, vor fi precipitaţii mixte la nivelul întregii ţări.

9115 afișări
Imaginea articolului METEO: Cum va fi VREMEA în săptămâna 10-17 decembrie. Unde va ninge şi cum vor fi temperaturile în Bucureşti

METEO: Cum va fi VREMEA în săptămâna 10-17 decembrie. Unde va ninge şi cum vor fi temperaturile în Bucureşti

“Valorile termice rămân în continuare în norme, nimic spectaculos. Nu va fi nici răcire considerabilă şi nici încălzire. Vor fi precipitaţii amestecate. La munte mai ales ninsori, iar în rest vor fi precipitaţii mixte la nivelul întregii ţări, dar vor fi slabe”, a declarat, pentru MEDIAFAX, meteorologul de serviciu din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Potrivit reprezentantului ANM, luni vor fi maximele între 1 şi 10 grade, iar minimele între -4 şi 3 grade.

“Cele mai scăzute vor fi în zonele montane, iar cele mai ridicate pe litoral, sud şi sud-vest. (...) Valorile se menţin până la sfârşitul săptămânii şi nici atunci nu vor apărea schimbări semnificative. Se menţin temperaturi în jurul celor normale. (...) Temperaturi pozitive în timpul zile şi uşor negative noaptea”, a mai spus meteorologul.

Meteorologul anunţă că, în noaptea de luni spre marţi, vor fi condiţii de precipitaţii sub formă de ploaie, iar dimineaţă e posibil să se transforme în lapoviţă pentru un interval scurt de timp.

“Marţi rămâne o vreme mai închisă cu precipitaţii slabe sub formă de ploaie, iar trecător va fi lapoviţă. Ziua vor fi 2-3 grade, iar -2, -1 noaptea. Miercuri rămâne la fel, însă noapea de miercuri spre joi va fi mai rece, în jur de -4 grade”, a mai spus reprezentantul ANM.

În Capitală vremea nu aduce schimbări majore. Astfel, temperatura maximă va fi de 7 grade, iar minima va fi de 0 grade şi se va înregistra în cursul nopţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici