Metoda „acidul sulfuric” a lăsat o femeie oarbă. Dosarul a fost înghețat în justiție timp de 16 ani

Publicat: 16 12. 2025, 16:42

„Radiografie pe Justiție”, anunță, marți, avocatul Adrian Cuculis, despre cazul din 2009 când o femeie din Rădăuți a fost desfigurată cu acid sulfuric.

„(Femeia – n.r.) nu a primit nici în 2025 o soluție concretă”, spune avocatul.

„16 ani de zile mai târziu, nicio soluție, însă o viață distrusă. Metoda „acidul sulfuric”, preluată din filmele cu mafioți, a lăsat-o pe femeie oarbă. Viața e în întuneric, la fel ca și cazul ei. Deși preluat dosarul în București, acesta pare în continuare înghețat”, mai spune avocatul Cuculis.

Răspunsul oficial al Parchetului

Acesta face public un răspuns primit de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, potrivit căruia, la 9 decembrie 2025, în cauză este pusă în mișcare acțiunea penală față de un inculpat. Dar, „până la această dată nu a fost dispusă o soluție în cauză, urmărirea penală nefiind finalizată”.

O viață distrusă

În 2009, femeia, atunci în vârstă de 38 de ani, a ajuns la spital, după ce a fost stropită cu acid sulfuric pe stradă. Ea avea arsuri pe 15-20% din corp și, din cauza rănilor grave a fost transferată la Spitalul Județean din Suceava. Ea se afla în stare de șoc, cu arsuri chimice de gradele II și III pe față, gât, mâini și piept.

Primele concluzii au fost că femeia a fost atacată în timp ce mergea pe stradă. În că de atunci, Poliția a bănuit că atacul a fost făcut din răzbunare, soțul său datorând bani unui interlop din oraș.