Mii de persoane, aşteptate la slujba de înmormântare a părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc

Mii de persoane sunt aşteptate, joi, de la ora 13.00, să asiste la slujba de înmormântare a părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc, care va fi înhumat la Mănăstirea "Sfânta Maria" din Techirghiol.

848 afișări
Imaginea articolului Mii de persoane, aşteptate la slujba de înmormântare a părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc

Mii de persoane, aşteptate la slujba de înmormântare a părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc (Imagine: Cristina Nichitus/Arhiva Mediafax Foto)

Sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Arsenie Papacioc a fost depus, joi dimineaţă, pe scena special amenajată în curtea Mănăstirii "Sfânta Maria", iar, de la ora 10.00, un sobor de preoţi, în frunte cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Casian, şi Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Teodosie, va săvârşi Sfânta Liturghie.

Ulterior, de la ora 13.00, acelaşi sobor de preoţi va săvârşi şi Slujba de înmormântare, la care sunt aşteptate să asiste câteva mii de persoane, atât localnici, cât şi turişti şi pelerini sosiţi special la mănăstirea din Techirghiol pentru a-l conduce pe ultimul drum pe duhovnicul Arsenie Papacioc.

În ciuda ploii care a început încă de dimineaţă, curtea Mănăstirii "Sfânta Maria" din Techirghiol este plină de credincioşi, care au venit să îl conducă pe ultimul drum pe părintele Arsenie Papacioc.

Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol, a decedat, marţi, în locaşul în care a slujit timp de 35 de ani.

Arhimandritul Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei, s-a născut în 1914. S-a călugărit de tânăr, la Mănăstirea Sihăstria. A fost egumen la Mănăstirea Slatina, de unde a fost arestat şi dus la Suceava. După ani de detenţie, în 1976 a ajuns la Mănăstirea Sfânta Maria - Techirghiol.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici