Militarii judecaţi pentru furtul de arme de la Ciorogârla au primit pedepse între 6 luni şi 15 ani

Cei şapte militari judecaţi în dosarul furtului de arme de la Ciorogârla au fost condamnaţi, joi, de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti la pedepse cuprinse întrre şase luni şi 15 ani de închisoare, decizia putând fi contestată la instanţa superioară.

364 afișări
Imaginea articolului Militarii judecaţi pentru furtul de arme de la Ciorogârla au primit pedepse între 6 luni şi 15 ani

Militarii judecaţi pentru furtul de arme de la Ciorogârla au primit pedepse între 6 luni şi 15 ani (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Instanţa militară a dispus ca cei trei militari care au fost acuzaţi de anchetatori şi de infracţiunea de furt să primească pedepsele cele mai grele, de 15 şi, respectiv 14 ani de închisoare. Astfel, Ion Tudorache, a primit 13 ani de închisoare pentru infracţiunea de furt, la care se adaugă doi ani spor de pedeapsă, iar Ion Petrică şi Ionuţ Gagea au fost condamnaţi la 13 ani, plus un an spor de pedeapsă.

În 2 martie 2009, 11 militari au fost trimişi în judecată în cazul furtului de arme de la unitatea militară din Ciorogârla, fiind acuzaţi de furt calificat, călcare de consemn şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Astfel, au fost trimişi în judecată, în stare de arest, sergentul Marius Tudorache - pentru furt calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, călcare de consemn şi instigare la această infracţiune, sergentul major Ionuţ Nicolae Gagea - pentru furt calificat, caporalul Ion Petrică - pentru furt calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, caporalul Cristian Radu, soldatul Nicuşor Niţă, caporalul Marian Tudorache şi soldatul Marian Dinu. Totodată, au fost trimişi în judecată caporalul Constantin Marian Danciu, soldatul Daniel Gugea, soldatul Ştefan Stoilă şi sergentul Valerică Gavrilă - pentru călcare de consemn.

Cei şapte militari aflaţi în arest preventiv au fost eliberaţi în 23 decembrie 2009.

Potrivit procurorilor, militarii ce asigurau paza unităţii militare şi-au încălcat atribuţiile fie prin neverificarea existenţei şi integrităţii lacătelor de la depozitul de armament pe care îl aveau în pază şi apărare, la fiecare dintre cele două intrări în postul de santinelă, fie prin părăsirea postului de santinelă fără a fi schimbaţi în mod regulamentar într-un anumit interval de timp, fie prin neexecutarea serviciului de santinelă între anumite ore. Valoarea totală a armelor şi a obiectelor sustrase din depozitul de armament este de peste 34.500 de lei.

În cazul furtului de arme de la Ciorogârla au mai fost trimise în judecată 17 persoane, după ce, în urma unor descinderi, în decembrie 2009, anchetatorii au găsit 35 de arme din lotul celor furate de la Ciorogârla.

Procurorii DIICOT i-au trimis în judecată, în 8 iunie, pe Eugen Preda, Adrian Lucian Preda, Laurenţiu George Dinu, Marius Costea, Marian Mincu, Doru Tăbârcă, Marian Scarlat, Sandu George Chiriţă, Nicolae Alexandru Iordan, Liviu Iordan, Gigel Gheorghe, Alin Viorel Cîcă, Mihai Ştefan Zugravu, Adrian Ioan Marius Mustăţea, Dan Vasile Sandu, Daniel Nicolae Stinghe şi Ioan Vrânceanu, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, trafic ilicit de droguri de mare risc, precum şi pentru alte fapte.

În urma cercetărilor efectuate, procurorii au stabilit că Eugen Preda, Marius Costea, Doru Tăbârcă, Marian Scarlat, Sandu George Chiriţă şi Nicolae Alexandru Iordan sunt autorii furtului celor 62 de arme de foc cu glonţ - o mitralieră de companie, pistoale mitralieră, pistoale model TT, pistoale model Cugir, pistoale model Carpaţi - şi alte materiale militare sustrase în luna ianuarie 2009 din depozitul unităţii militare 01916 din Ciorogârla, potrivit DIICOT.

De asemenea, procurorii au stabilit că membrii acestei grupări au fost implicaţi, în cursul anului 2009, în traficarea a circa 124 de kilograme de heroină, valoarea acestor droguri fiind de aproximativ 2,5 milioane de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici