Minerii vor primi banii. Salariile restante pentru luna ianuarie vor ajunge miercuri la ortaci

  • Angajaţii Complexului Energetic Hunedoara (CEH) vor primi salariile restante pentru luna ianuarie, respectiv chenzina a doua.
  • Suma totală plătită pentru 4.010 angajaţi este de 9 milioane de lei.
285 afișări
Imaginea articolului Minerii vor primi banii. Salariile restante pentru luna ianuarie vor ajunge miercuri la ortaci

Minerii vor primi banii. Salariile restante pentru luna ianuarie vor ajunge miercuri la ortaci

Guvernul României, prin Ministerul Muncii şi cel al Energiei, a asigurat suma necesară plăţii salariilor restante, respectiv a chenzinei a doua din ianuarie, pentru cei 4.010 angajaţi ai CEH.

Suma totală plătită în această tranşă este de aproximativ 9 milioane lei şi va fi achitată miercuri, anunţă Prefectura Hunedoara.

Potrivit directorului AJOFM Hunedoara, Georgeta Tomuţă, în ultimele zile angajaţii agenţiei au lucrat exclusiv pentru pregătirea ordinelor de plată şi le-au transmis marţi Trezoreriei Statului.

Tot marţi, Trezoreria a făcut transferul către băncile unde au conturile deschise angajaţii companiei, iar miercuri banii vor intra pe cardurile de salarii ale fiecărui beneficiar, mai spun reprezentanţii Prefecturii Hunedoara.

În data de 17 februarie, în urma întâlnirii cu minerii din Valea Jiului, prefectul judeţului Hunedoara, Călin Petru Marian, a semnat o convenţie cu liderii sindicali, prin care se angaja, în calitate de reprezentant al guvernului, că salariile restante, corespunzătoare lunii ianuarie, vor fi plătite până la data de 26 februarie 2021.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, şi reprezentanţii minerilor care protestează în Valea Jiului au ajuns, luni, la o înţelegere. Salariile restante şi alte drepturi salariale vor fi plătite pe 25 şi 26 februarie, a anunţat demnitarul. Liderii de sindicat le-au cerut minerilor să oprescă protestul.

În urma anunţului ministrului Muncii, luni seara, cei peste 70 de mineri care se blocaseră în subteran la Mina Lupeni au ieşit la suprafaţă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici