Ministrul Cuc, mulţumit după o călătorie la mare în care trenul a ajuns cu 5 minute mai devreme. Ce spune despre modernizarea CFR

Peste 300 de vagoane ale CFR Călători vor fi modernizate în acest an, a anunţat, marţi, ministrul Transporturilor, la sfârşitul unei călătorii cu trenul de la Bucureşti la Constanţa. El a spus că vor începe lucrări de reparaţii şi pe sectorul Constanţa-Mangalia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

5127 afişări
Imaginea articolului Ministrul Cuc, mulţumit după o călătorie la mare în care trenul a ajuns cu 5 minute mai devreme. Ce spune despre modernizarea CFR

Ministrul Cuc, mulţumit după o călătorie la mare în care trenul a ajuns cu 5 minute mai devreme. Ce spune despre modernizarea CFR

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, la finalul unei călătorii cu trenul de la Bucureşti la Constanţa, că vagoanele vor fi modernizate în România. „Anul acesta se vor moderniza peste 300 de vagoane în România, în unităţile care au astfel de obiect de activitate. Au dublu alocarea bugetară la CFR Călători pentru aceste modernizări. Suplimentar, bineînţeles se va face şi achiziţie de material rulant”, a spus Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a anunţat că şi tronsonul de cale ferată dintre Contanţa şi Mangalia, care face legătura cu multe staţiuni de pe litoral, va intra în lucrări de reabilitare. „Tronsonul acesta, care este foarte folosit timp de trei luni de către turişti, va intra în reabilitare în acest an pe fondurile CFR Infrastructură. Este un proiect destul de costisitor, vorbim de 200 de milioane de euro, probabil că se va lansa şi un proiect de modernizare, dar întreţinerea se va începe anul acesta la acest tronson de 50 de kilometri de cale ferată”, a mai spus Răzvan Cuc.

El s-a declarat mulţumit de călătoria avută cu trenul CFR Călători. „Am decis să fac această călătorie astăzi cu operatorul naţional de transport feroviar tocmai pentru a vedea exact cum se desfăşoară condiţiile de circulaţie pentru turiştii care vin la mare. Am venit cu un tren care a fost modernizat în 2018 în România, asta e foarte important, şi toate investiţiile pe care le va derula de acum înainte CFR Călători pe partea de modernizare de vagoane, de locomotive, se vor face în România. Am fost mulţumit de condiţii. Am făcut o inspecţie în tot trenul să văd toaletele cum sunt, totul a decurs conform aşteptărilor, adică foarte bine. O călătorie de două ore, 225 de kilometri. Eu cred că merită să venim cu trenul la mare”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Trenul cu care a circulat ministrul a ajuns în Gara din Constanţa cu 5 minute înainte de termenul prevăzut.

Răzvan Cuc a anunţat că verificările vor continua în zona litoralului, având în vedere începerea sezonului estival. După ce şi-a încheiat călătoria, Cuc şi-a pus impresiile şi fotografiile de la plecare, din Gara de Nord, pe pagina de facebook.

Ministrul Transporturilor: Anul acesta vor fi modernizaţi 160 km de cale ferată pe Coridorul 4

Anul acesta vor fi finalizate lucrările de modernizare pe 160 de kilometri de cale ferată pe tronsonul Coşlariu-Simeria al Coridorului 4, a anunţat, marţi, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a declarat că pe Coridorul 4 de cale ferată se va putea circula cu viteză de 160 de kilometri pe oră de anul viitor după ce lucrările pe toate secţiunile vor fi încheiate.

„În execuţie avem tot Coridorul 4 în momentul de faţă, mai puţin secţiunea Braşov- Sighişoara, unde avem contestaţie. Tocmai de asta am şi militat pentru acea ordonanţă pe care am primit enumerate observaţii de la Ministerul Justiţiei, tocmai pentru a putea semna contractele mai repede. În rest, tot Coridorul 4 este în modernizare. Anul acesta vom mai finaliza 160 de kilometri pe tronsonul Coşlariu - Simeria până la Gurasada, urmând să finalizăm până în 2020 şi restul de kilometri, vorbim Gurasada până la kilometrul 614, deci Coridorul 4 practic va fi modernizat şi se va circula cu viteză, aşa cum am circulat şi pe acest tronson Bucureşti – Constanţa, 160 de km la oră pentru transportul de călători şi 120 de km pentru transportul de marfă”, a spus Răzvan Cuc.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici