Mirabela Grădinaru, la Chișinău: Nu trebuie să punem cartea și ecranul una împotriva celuilalt
Mirabela Grădinaru a vorbit despre importanța cărții și a lecturii pentru copii, în contextul în care, în aceeași zi, a participat la discuții despre timpul petrecut de copii în mediul online și despre necesitatea construirii unui mediu digital mai sigur.
„A fost o trecere care mi s-a părut firească: Dimineața am vorbit despre ecrane, despre timpul pe care copiii îl petrec online și despre cum putem construi un mediu digital mai sigur pentru ei. După-amiaza am ajuns într-un loc plin de oameni de toate vârstele, veniți pentru cărți”, a transmis Prima Doamnă.
Salonul Internațional de Carte reunește peste 30 de edituri de pe ambele maluri ale Prutului, care prezintă mai mult de 700 de titluri în limba română.
Mirabela Grădinaru a subliniat că lectura și tehnologia nu trebuie privite ca alternative aflate în conflict.
„Nu consider că trebuie să punem cartea și ecranul una împotriva celuilalt, însă atunci când vorbim despre bunăstarea copiilor, avem datoria să le oferim alternative concrete, locuri unde să fie curioși, povești în care să se regăsească și adulți care să îi însoțească în aventura cunoașterii”, a afirmat ea.
Salonul Internațional de Carte Bookfest de la Chișinău reunește edituri din România și Republica Moldova și promovează literatura și producția editorială în limba română, contribuind la consolidarea legăturilor culturale dintre cele două maluri ale Prutului.