Mircea Băsescu a plecat de la DNA. Avocatul spune că nu a fost confruntat cu familia Anghel

Mircea Băsescu a fost luat de la DNA cu o dubă a Poliţiei şi dus la arestul central, iar avocatul său a arătat că acesta nu a dat vreo declaraţie şi nici nu a fost confruntat cu familia Anghel, dar că familia Anghel a dat declaraţii denigratoare faţă de sistemul de justiţie.

485 afișări
Imaginea articolului Mircea Băsescu a plecat de la DNA. Avocatul spune că nu a fost confruntat cu familia Anghel

Mircea Băsescu (Imagine: Liviu Adascalitei/ Mediafax Foto)

Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, a declarat, joi, la ieşirea din sediul DNA, că clientul său nu a fost audiat de către anchetatori în contextul în care nu a dorit să dea declaraţie, dar că membri ai familiei Anghel au dat declaraţii denigratoare faţă de sistemul de justiţie.

Întrebat dacă Mircea Băsescu a fost confruntat cu membri ai familiei Anghel, avocatul a răspuns că nu şi a arătat că nu toate persoanele aduse la DNA au dat declaraţii.

Avocatul a precizat că Florin Anghel nu a fost adus pentru declaraţii la DNA, ci pentru a i se comunica obiectivele expertizei tehnico-criminalistice ce urmează să fie făcută în legătură cu aparatura şi probele video depuse de acesta în cazul denunţului făcut împotriva lui Mircea Băsescu.

Avocatul a arătat că nu doreşte să facă alte declaraţii, dar că, atunci când dosarul va fi public, trebuie citite declaraţiile membrilor familiei Anghel.

Izaura Anghel, fiica lui Bercea Mondial, a plecat, la rândul ei, de la DNA, în jurul orei 15.45, după ce a fost audiată în dosarul de trafic de influenţă al lui Mircea Băsescu.

La ieşirea din sediul structurii centrale a DNA, Izaura Anghel nu a făcut nicio declaraţie jurnaliştilor.

În sediul central al DNA au mai fost aduşi joi Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi Marian Căpăţână.

La DNA a venit şi avocatul familiei Anghel, Pavel Abraham, care a spus că a adus "cravata", cu referire la accesoriul vestimentar pe care Florin Anghel şi-ar fi montat camera ascunsă cu care l-a înregistrat pe Mircea Băsescu.

Abraham a adăugat că, după audierile de joi, se vor discuta şi obiectivele unei eventuale expertize a înregistrărilor depuse de fiul lui Bercea Mondial.

Surse judiciare declarau anterior, pentru MEDIAFAX, că respectivele fişiere video, depuse ca probe în susţinerea plângerii sale împotriva fratelui preşedintelui României, Mircea Băsescu, au fost folosite de anchetatori doar după ce au fost certificate de un specialist tehnic al DNA.

Aceleaşi surse au completat, joi, referitor la "cravata" adusă de avocatul Pavel Abraham, că ar urma să se expertizeze dacă înregistrările au fost făcute cu camera montată pe aceasta, dar şi cu un telefon mobil adus tot de apărătorul familiei lui Bercea Mondial.

Tribunalul Bucureşti a decis, în 20 iunie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, pentru trafic de influenţă, şi a lui Marian Căpăţână, cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Sandu Anghel i-ar fi dat fratelui preşedintelui Traian Băsescu, pentru ca Bercea Mondial să scape de închisoare. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va judeca în 27 iunie dosarul, urmând să decidă definitiv dacă Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest sau vor fi cercetaţi în libertate.

Judecătorul care a dispus arestarea a arătat, în motivare, că înregistrările în care apar Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, puse la dispoziţie procurorilor de familia lui Bercea Mondial, sunt legale, chiar dacă ele au fost contestate de cei doi, şi pot reprezenta mijloace de probă în dosar.

"Susţinerile apărării, în sensul inadvertenţelor de natură a releva lipsa de autenticitate şi caracterul posibil contrafăcut al înregistrărilor, nu se bazează pe elemente faptice ori concrete care să contureze o îndoială veridică asupra caracterului autentic sau complet al acestora. De altfel, pe parcursul cercetărilor în cauză se poate proceda la verificarea acestui caracter, în măsura în care se va aprecia ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă o probă ştiinţifică care să aibă un asemenea obiectiv", a arătat judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti care a decis arestarea lui Mircea Băsescu şi a lui Marian Căpăţână.

Fratele şefului statului a fost reţinut şi, ulterior, arestat, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat Mircea Băsescu.

Pe de altă parte, în urma unei plângeri făcute de Mircea Băsescu, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost trimis în judecată, luni, pentru şantaj cu circumstanţe agravante, în stare de recidivă, în timp ce concubina acestuia, Izaura Anghel, şi fratele ei minor, Grinică Ion Anghel, au fost trimişi în judecată, sub control judiciar, pentru şantaj cu circumstanţe agravante. În acelaşi dosar a mai fost trimis în judecată şi Florin Anghel, fiul cel mare al lui Bercea Mondial, pentru trei infracţiuni concurente de şantaj, dintre care una în stare de recidivă, în timp ce mama acestuia, Fănica Anghel, a fost deferită justiţiei pentru şantaj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici