Modificare importantă asupra legii privind circulaţia pe drumurile publice, promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede că o persoană declarată inaptă din punct de vedere medical trebuie să informeze poliţia rutieră asupra constatării realizate de unitatea de asistenţă medicală autorizată.

22172 afișări
Imaginea articolului Modificare importantă asupra legii privind circulaţia pe drumurile publice, promulgată de Iohannis

Modificări asupra legii privind circulaţia pe drumurile publice, promulgate de Iohannis. Ce se schimbă

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/.2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul instituirii unor condiţii privind ciruclaţia pe drumurile publice a autovehiculelor cu volanul situat pe partea dreaptă.

O prevedere arată că: „Examinarea medicală (...) a conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se realizează în unităţi de asistenţă medicală autorizate, existente la nivelul fiecărui judeţ, care au obligaţia luării în evidenţă a acestora”.

De altfel, proiectul de lege prevede că persoana care posedă permis de conducere şi este declarată inaptă medical de către unitatea de asistenţă medicală autorizată, aceasta este obligată în termen de o zi de la data constatării să comunice rezultatul examinării către poliţia rutieră.

„În cazul în care unitatea de asistenţă medicală autorizată, în urma realizării examenului de specialitate necesar, stabileşte că persoana care posedă permis de conducere este inaptă medical pentru a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier sau tamvai, aceasta este obligată în termen de o zi de la data constatării, să comunice rezultatul examinării către poliţia rutieră în a cărei rază teritorială unitatea îşi defăşoara activitatea, către medicul trimităţor, precum şi persoanei declarate inaptă din punct de vedere medical pentru a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai. În cazul în care persoana care posedă permis de conducere este declarată inaptă mediacal, unitatea de asistenţă medicală autorizată comunică, în temen de 15 zile de la constatare, rezultatul examinării către mediul trimiţător”, conform preoiectului de lege.

Mai mult, persoana care posedă permis de conducere şi este declarată inaptă medical nu mai are dreptul de a conduce de la data comunicării acestui fapt maximum 3 zile lucrătoare de la respectiva dată.

„Persoana care posedă permis de conducere, declarată inaptă medical pentru a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai nu mai are dreptul de a conduce de la data comunicării acestui fapt maximum 3 zile lucrătoare de la această dată, conducătorul este obligat să se prezinte la sediul poliţiei rutiere pentru a preda permisul de conducere, în vederea retragerii acestuia, până la încetarea cauzelor pentru care s-a luat această măsură.”, potrivit sursei citate.

Un altă prevede arată că „permisul de conducere al persoanei care este declarată inaptă psihologic pentru a conduce autovehicole, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se retrage de către poliţia rutieră şi poate fi redobândit numai după încetarea motivului pentru care s-a luat această măsură.

Proiectul de lege a fost adoptat pe 28 noiembrie de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici