Nicolăescu: Este regretabil că s-a ales declanşarea grevei. Invit la discuţii în 20 noiembrie

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, susţine că este regretabil că s-a ales declanşarea grevei generale, într-un moment în care au loc negocieri pentru soluţionarea problemelor din sistemul sanitar şi invită reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate la discuţii, în 20 noiembrie.

335 afișări
Imaginea articolului Nicolăescu: Este regretabil că s-a ales declanşarea grevei. Invit la discuţii în 20 noiembrie

Nicolăescu: Este regretabil că s-a ales declanşarea grevei. Invit la discuţii în 20 noiembrie (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

Ministerul Sănătăţii face apel la profesioniştii din sistemul sanitar să dea dovadă de responsabilitate faţă de pacienţi şi să nu afecteze, prin acţiunile lor, buna funcţionare a sistemului sanitar.

"Îmi exprim convingerea că înţelepciunea trebuie să pună în faţă interesul fundamental al cetăţeanului, că dialogul va ajuta la clarificarea poziţiilor şi la înţelegerea cu bună-credinţă a realităţilor care ne determină să acţionăm într-un anume mod", a spus ministrul Eugen Nicolăescu, citat într-un comunicat de presă al MS.

Ministerul Sănătăţii consideră că problemele din sistemul sanitar pot fi rezolvate doar prin colaborare şi susţine continuarea dialogului cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate.

În acest sens, ministrul Eugen Nicolăescu, împreună cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, invită reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, în 20 noiembrie, la sediul MS, pentru continuarea dialogului social, având în vedere prevederile legale referitoare la conflictele de muncă, dar şi petnru continuarea demersurilor de identificare a soluţiilor care să îmbunătăţească activitatea sistemului sanitar şi a personalului medical, se mai arată în comunicatul citat.

Ministerul Sănătăţii precizează că în ultimele luni s-au purtat numeroase discuţii cu Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate, iar cea mai mare parte a revendicărilor acestora şi-a găsit soluţionarea, printre care majorarea veniturilor rezidenţilor prin acordarea unei burse, constituirea grupurilor de lucru pentru salarizarea personalului medical, dar şi probleme de natură organizatorică şi funcţională ale sistemului sanitar.

În ce priveşte solicitarea angajaţilor din distemul sanitar de alocare a 6% din PIB pentru Sănătate, MS susţine că acesta reprezintă un obiectiv politic până în anul 2016, asumat prin Programul de Guvernare USL.

"Ministerul Sănătăţii doreşte să reamintească că actualul Guvern şi-a propus ca obiectiv şi a reuşit să reîntregească salariile din sistemul sanitar după ce, în anul 2010, Guvernul de la acea dată le-a redus într-un mod nedrept şi de natură să afecteze într-un mod grav buna funcţionare a sistemului sanitar", se menţionează în comunicat.

Angajaţii din sistemul sanitar vor intra din 28 noiembrie în grevă generală pe termen nelimitat, a anunţat, joi, vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, precizând că aceştia vor cere şi demisia ministrului Sănătăţii, pentru că nu s-a rezolvat niciuna dintre solicitările transmise.

Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a decis declanşarea grevei de avertisment în 25 noiembrie, între orele 8.00 şi 10.00, şi a grevei generale din 28 noiembrie, pe termen nelimitat.

Potrivit lui Marius Sepi, protestele sunt susţinute şi de către organizaţiile profesionale ale medicilor.

El a precizat că angajaţii din sistemul sanitar sunt deschişi la orice negociere care ar duce la rezolvarea problemelor ridicate de aceştia.

Data anunţată de Federaţia Sanitas pentru declanşarea grevei generale este doar o propunere, care trebuie să fie agreată de toate federaţiile membre ale Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae.

"Declanşarea grevei este apanajul sindicatelor şi sigur că noi îi susţinem. Datele se stabilesc între toate sindicatele membre în Coaliţie. Vom suţine acest demers doar dacă revendicările noastre nu vor fi soluţionate până atunci", a declarat Astărăstoae.

Angajaţii din sistemul sanitar cer alocarea a minimum 6% din PIB pentru sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.

Federaţia Sindicatelor Medicilor "Dr. Ioan Cantacuzino" a recomandat tuturor doctorilor din sistemul public să-şi dea acordul pentru participarea la greva de avertisment şi la greva generală organizate în luna noiembrie de Federaţia Sanitas.

"Având în vedere că guvernanţii au răspuns la demersurile noastre prin tăcere, că guvernanţii nu îşi asumă, public, responsabilitatea pentru subfinanţarea sistemului sanitar, că guvernanţii consideră că s-au achitat cu brio de rezolvarea revendicărilor profesioniştilor din sistemul sanitar, că prin politicile lor financiare, aceiaşi guvernanţi creează premisele unei subminări a sănătăţii publice, la care noi, medicii, nu dorim să fim complici, nu ne rămâne decât o soluţie: greva", a spus dr. Florin Chirculescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Medicilor "Dr. Ioan Cantacuzino".

În 2 noiembrie, peste 4.000 de angajaţi din sistemul sanitar au protestat în Capitală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici