Numărul consumatorilor de droguri a crescut îngrijorător în Capitală. 90% dintre aceştia au hepatită C

Numărul consumatorilor de droguri a crescut îngrijorător în Bucureşti, 90 la sută dintre ei având hepatită C, în creştere alarmantă fiind şi numărul celor cu HIV, a declarat, joi, directorul executiv de la Romanian Harm Reduction Network (RHRN), Valentin Simionov.

182 afișări
Imaginea articolului Numărul consumatorilor de droguri a crescut îngrijorător în Capitală. 90% dintre aceştia au hepatită C

Numărul consumatorilor de droguri a crescut îngrijorător în Capitală. 90% dintre aceştia au hepatită C (Imagine: Lorand Vakarcs/Mediafax Foto)

Directorul executiv de la RHRN a declarat, la masa rotundă cu tema "Parteneriatul - soluţie eficientă pentru servicii sociale sustenabile în judeţul Ilfov", că numărul cazurilor de consum de droguri, în special de etnobotanice, a crescut alarmant în ultimii ani în Bucureşti.

Valentin Simionov a mai precizat că a crescut şi rata de injectare, ceea ce a dus la extinderea HIV, dar şi a tuberculozei, în rândul consumatorilor.

"Consumul de droguri a înregistrat o creştere îngrijorătoare în Bucureşti. Între 2007-2010, erau 28 de cazuri de HIV înregistrate oficial şi, în ultimii doi ani, 2011 şi 2012, numărul de cazuri a ajuns în jur de 360. Această creştere a fost cauzată de creşterea consumului de substanţe etnbotanice şi a scăderii generale a accesului la servicii de prevenire HIV pentru consumatorii de droguri. Creşterea numărului de cazuri de HIV nu este constatată doar în societate, este posibil să fie şi în penitenciare. Instituţiile statului şi organizaţiile neguvernamentale trebuie să colaboreze pentru a găsi un răspuns în această situaţie, răspunsul focusându-se pe probleme de sănătate publică şi reintegrare a consumatorilor de droguri", a explicat Simionov.

Directorul executiv de la RHRN a mai spus că o situaţie şi mai gravă se înregistrează în cazul hepatitei C, aceasta răspândindu-se între 2000 şi 2010 şi atingând în prezent cote de 90 la sută în populaţia estimată de 19.000 de persoane care consumă droguri în Bucureşti.

"Un alt pericol epidemiologic este legat de tuberculoză. Din păcate, România are trista poziţie de locul întâi în UE, iar în combinaţie cu infecţia cu HIV s-a constatat că tuberculoza este una dintre primele infecţii care se instalează la o persoană seropozitivă. Ţinând cont de faptul că virusul HIV se dezvoltă foarte rapid la consumatorii de droguri, în special la consumatorii de etnobotanice, sunt deja sub imunitate scăzută când virusul se instalează, posibilitatea încrucişării virusului HIV cu tuberculoză, care apoi se poate răspândi în populaţia generală, este foarte mare", a mai spus Valentin Simionov.

Reprezentantul RHRN a mai arătat că în plan social se observă creşterea nivelului de stigmatizare şi marginalizare a persoanelor consumatoare de droguri, acestea fiind asociate cu comportamente de gen infracţional.

Potrivit lui Simionov, după închiderea magazinelor de etnobotanice, toate substanţele considerate ilegale au o calitate foarte proastă şi un preţ foarte mare, lucruri care reprezintă un motiv pentru a comite infracţiuni din partea consumatorilor.

Simionov a precizat că vârsta medie la care începe consumul de droguri este între 15 şi 20 de ani, dar există şi iniţierea consumului, la vârsta de 12 -13 ani, precum şi cazuri extreme de copii care au început să consume la 9-10 ani.

Conform unui studiu din 2010, ponderea populaţiei consumatoare de droguri noi este estimată la 2 la sută.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici