Delegaţia Comisiei de la Veneţia a ajuns la Bucureşti pentru a analiza Legile Justiţiei - Mediafax

Video Delegaţia Comisiei de la Veneţia a ajuns la Bucureşti pentru a analiza Legile Justiţiei

O delegaţie a Comisiei de la Veneţia a ajuns, luni, la Bucureşti, pentru a face o analiză a Legilor Justiţiei. Delegaţia va avea o serie de întâlniri atât cu preşedintele Iohannis, cât şi cu ministrul Justiţiei, dar şi cu reprezentanţii comisiei parlamentare pentru Legile Justiţiei.

1281 afişări

"O delegaţie a Comisiei de la Veneţia va efectua o vizită în România pentru a discuta despre trei proiecte de lege care vor revizui legile privind organizarea judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii şi statutul judecătorilor şi procurorilor. Delegaţia va avea întrevederi cu preşedintele României, Ministerul Justiţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Biroul Procurorului General şi Direcţia Naţională de Anticorupţie, Consiliul Superior al Magistraturii, reprezentanţi ai Parlamentului, inclusiv Consiliul Parlamentar Special pentru modificarea legilor justiţiei, asociaţii de judecători şi procurori, precum şi cu organizaţii ale societăţii civile", se arată pe site-ul Comisiei de la Veneţia.

 

Sursa citată precizează că atât preşedintele României cât şi Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei au cerut opinia Comisiei de la Veneţia privind cele trei proiecte de lege.

Tudorel Toader a afirmat, vineri, la Arad, că se va întâlni cu delegaţia Comisiei de la Veneţia.

“Eu fac parte din Comisia de la Veneţia din mai 2004, tocmai am intrat în al doilea mandat, din mai 2018. Dar voi discuta nu în calitate de membru al comisiei, ci în calitate de ministru al Justiţiei. Luni, la ora 08.00, vom avea prima întrevedere la Ministerul Justiţiei. Vizita este coordonată de către Ministerul Afacerilor Externe. Dânşii vor avea întrevederi cu multe autorităţi implicate din sistemul judiciar. Vom discuta despre subiectele actuale: Legile justiţiei, coduri penale modificate, eventuale alte întrebări ale dânşilor. Dar, repet, eu voi fi acolo, eu voi coordona din partea Ministerului Justiţiei dezbaterile, dar în calitate de ministru al Justiţiei, nu de membru al comisiei”, a declarat Tudorel Toader.

Comisia de la Veneţia a anunţat, la începutul lunii mai, că a înregistrat solicitarea adresată de preşedintele Klaus Iohannis prin care şeful statului cere un punct de vedere forului european pe marginea pachetului Legilor Justiţiei adoptate de Parlamentul României.

Totodată, pe 26 aprilie, Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a aprobat, solicitarea PNL, sesizarea Comisiei de la Veneţia pentru exprimarea unui punct de vedere cu privire la modificările Legilor Justiţiei propuse de PSD şi ALDE.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
COMISIA DE LA VENEŢIA ,
LEGILE JUSTIŢIEI ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.