O tornadă a făcut ravagii în Statele Unite. A ucis 6 persoane, între care doi copii, în Iowa

Şase persoane, între care doi doi copii, au murit într-o tornadă în apropiere de Des Moines, Iowa, sâmbătă, au anunţat autorităţile.

452 afișări
Imaginea articolului O tornadă a făcut ravagii în Statele Unite. A ucis 6 persoane, între care doi copii, în Iowa

Tornada produsă în apropiere de Des Moines, Iowa, a ucis 6 persoane, inclusiv 2 copii, potrivit autorităţilor, citate de CNN. Cei doi copii care au murit aveau mai puţin de cinci ani, a declarat Diogenes Ayala, directorul de gestionare a situaţiilor de urgenţă din comitatul Madison.

„Aceasta este, cred, cea mai gravă pe care a văzut-o cineva de foarte mult timp”, a spus Ayala. Tornada din comitatul Madison, care se află la sud-vest de Des Moines, a lăsat, de asemenea, a rănit grav alte patru persoane.

Biroul Serviciului Naţional de Meteorologie din Des Moines a transmis că o estimare iniţială arată că viteza vântului a fost de cel puţin 218 kilometri pe oră. „Aceasta este o furtună de amploare”, a spus Ayala. El a estimat că au existat pagube serioase produse la mai multe case.

Alte două persoane au fost rănite în comitatul Polk din apropiere, a precizat autorităţile.

Guvernatorul statului Iowa, Kim Reynolds, a emis o proclamaţie de dezastru pentru comitatul Madison, spunând că ea şi soţul ei se roagă pentru vieţile pierdute şi pentru cei răniţi în urma tornadei.

„Inimile noastre sunt alături de toţi cei afectaţi de furtunile mortale care au sfâşiat astăzi statul nostru”, a declarat Reynolds într-un comunicat de presă sâmbătă. „Inimile noastre ne dor în această perioadă, dar ştiu că locuitorii din Iowa vor face un pas înainte şi se vor uni pentru a ajuta în aceste momente de nevoie. Deja o fac”,

Furtuni puternice au fost prognozate pentru Iowa, inclusiv în Des Moines, sâmbătă după-amiază şi seara.

În mod obişnuit, în luna martie, vremea severă se concentrează deasupra statelor de pe coasta Golfului, din Texas până în Florida. De exemplu, în Texas se înregistrează în medie 11 tornade în martie, în timp ce în Iowa se înregistrează de obicei doar două.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici